De la motoreta Mobra la maşina de cusut de Cugir şi tenişii de Drăgăşani, câteva dintre mărcile care au ridicat oraşe în comunism prind viaţă în documentarul "Metrobranding".

Doi tineri regizori au pornit, de doi ani, în căutarea „vestigiilor“ comunismului, pentru un documentar despre mărcile din Epoca de Aur. Din multitudinea de branduri care au populat Republica Socialistă România, „Metrobranding“ se va axa pe şase dintre ele, cele care şi-au legat numele şi soarta de oraşele pe care le-au ridicat din nimic: tenişii de Drăgăşani, salteaua Relaxa, bicicleta Pegas, motocicleta Mobra, becul de Fieni şi maşina de cusut de Cugir. Astăzi, cei doi cineaşti, Ana Vlad (28 de ani) şi Adrian Voicu (28 de ani), filmează la Mizil, la fabrica de saltele Relaxa, singura care mai produce marfa de altădată (cu menţiunea „Original“). „Iniţial, voiam să facem un film despre oraşele mici, adevărate muzee ale comunismului, unde mai găseşti încă aprozarul, complexul comercial. Însă am descoperit, între timp, că fiecare dintre acele oraşe fusese construit în jurul unui brand şi că cele mai interesante erau obiecte pe care le aveam şi noi prin casă: biciclete, maşini de cusut, becuri, tenişi, saltele“, povesteşte Ana Vlad.   Documentarul, produs de Mandragora şi finanţat cu 80.000 de euro de Centrul Naţional al Cinematografiei, va fi gata de proiecţie în primăvară; între timp, îşi caută un distribuitor european important, care să vândă pelicula în Occident.   În umbra gloriei de altădată   Timp de doi ani, realizatorii au făcut prospecţii şi au filmat la Drăgăşani, Zărneşti, Cugir, Mizil şi Fieni, adunând peste 50 de ore de imagini video. „În multe dintre fostele fabrici nu se poate intra, actualii proprietarii nu te lasă sub nicio formă să le vezi, sunt un fel de enclave. Nu am putut filma nici la Drăgăşani, unde a mai rămas o hală dezafectată, nici la Fieni, iar la Zărneşti am fost lăsaţi să intrăm doar într-o singură hală“, explică regizoarea.

Când uriaşele fabrici au murit, şi oraşele construite forţat de regim în jurul lor au intrat în agonie. „Toţi oamenii din aceste oraşe se simt legaţi afectiv de obiectele astea şi se mândresc cu ele. Acum trăiesc în umbra gloriei lor.“

La Uzinele Mecanice din Cugir nu se mai produc „Ilene“, doar arme, la Întreprinderea Tohan din Zărneşti, producţia de motorete a clacat prin 1994, cea de biciclete Pegas - prin 2003. Cei din Drăgăşani se consolează azi cu tenişi chinezeşti, iar în Fieni, locuitorii sau reprofilat pe fabricarea globurilor de Crăciun. „Toţi îi spun «oraşul luminii», deşi e cam beznă pe acolo“, spune Adrian Voicu. Se caută tenisul model 1001!

În aceste oraşe pe jumătate amorţite, Ana Vlad şi Adrian Voicu au dat de poveşti savuroase: o motoretă Mobra dată din tată în fiu, cale de trei generaţii (în curând, ultimul posesor îşi va da examenul pentru permis pe Mobra), o bicicletă Pegas care de 51 de ani are acelaşi stăpân, un bec de Fieni cu trei trandafiri roşii în interior - dedicaţie pentru Iliescu - şi o ladă de zestre a oraşului Dragăşani, în care zac tenişi.   De un singur obiect n-au putut da: tenisul 1001, cel mai „cool“ model din socialism. „Cum americanii îl aveau pe agentul 007, noi aveam tenisul 1001. L-am căutat în poduri, prin spatele caselor, prin debarale, chiar în lada de zestre a oraşului, şi degeaba. Am găsit doar «veri», însă celebrul tenis nu e nicăieri“, dă din umeri Ana Vlad. În disperare de cauză, regizorii vor chema la apel fosta echipă naţională de handbal din anii ’70.

„Sigur au multe poveşti şi poate are vreunul dintre ei un exemplar pe-acasă. Cu un model din acesta dădeai o şpagă la doctor, deschideai o uşă importantă, te descurcai. Era considerat mai tare decât orice tenis chinezesc. Abia după Revoluţie ne-au bătut chinezii.“   ORAŞELE-DORMITOR

Acoperire pentru armament Cu titlul „Socialist Objects of Desire“, cineaştii şi-au prezentat proiectul unor producători şi distribuitori străini. Documentarul a fost selectat deja în proiectul „Archidoc“ al şcolii de cinema La Fémis, din Franţa.

Dacă regizorii s-au agăţat de latura afectivă a poveştii - „povestea de dragoste dintre om şi obiect, cu regimul comunist ca fundal“ - pe străini i-a intrigat altceva. „Pe ei i-a interesat foarte mult cum s-au născut şi cum arătau oraşele astea dormitor construite peste noapte în jurul unei fabrici, cu doar 8.000-9.000 de suflete, dar cu 18.000 de muncitori la fabrică, cum e cazul Cugirului. Acolo exista cel mai lung tren de navetişti din Europa“, explică Ana Vlad. În comunism, câteva dintre uzinele acestea - Tohan din Zărneşti, Drăgăşani şi Cugir - au servit drept „acoperire“ pentru producţia de armament şi, în mod calculat, toate erau capăt de linie. „Două treimi dintre muncitori făceau armament, restul maşini de cusut, tenişi orice altceva. Oamenii pretind şi acum că lucrează la «special», se feresc să spună că fabrică arme“.

REBRANDING

„Moarte sigură cu cobra, dar mai sigură cu Mobra“

Pe drumul dinspre comunism spre capitalism, cele mai multe mărci moştenite de la vechiul regim au clacat. În falimente răsunătoare s-au stins mari fabrici de utilaje, încălţăminte, electrocasnice, băuturi, produse alimentare şi, odată cu moartea lor, s-au născut nostalgii după Brifcor, Mentosane, pantofii Antilopa, cosmeticele Doina, jocurile Piticot, televizorul Diamant, frigiderul Fram, maşina Lăstun sau tenişii de Drăgăşani. Excluzând brandurile susţinute masiv de stat, cum e Dacia, businessul de tranziţie n-a fost îngăduitor cu prea multe. Un marketing inteligent a scos însă de la naftalină, în ultimii ani, câteva dintre ele: ciocolata Kandia, Rom Tricolor, berea Bucegi şi Timişoreana, Braiconf, Antilopa, electrocasnicele Arctic sau Dero. Chiar şi astăzi, când piaţa e aglomerată în produse similare, românii mai sunt tentaţi să facă alegeri „nostalgice“. Reclamele din arhive, de negăsit Documentarul „Metrobranding“ le-ar putea da idei unor investitori creativi: regizorii Ana Vlad şi Adrian Voicu vor să scoată din arhive reclamele de altădată ale celor şase mărci. „E destul de dificil, pentru că nu le-am găsit în nicio arhivă şi nu există nicio bază de date care să ne ajute“, precizează Voicu. La fel, sloganurile şi glumele născute în jurul mărcilor, care vor apărea şi în documentar, ar putea servi din plin rebrandingul. „Dacă vrei să-ţi mulţumeşti nevasta, cumpără saltea Relaxa“, „Moarte sigură cu cobra, dar mai sigură cu Mobra“, „Oraşul ăsta e aşa tăcut pentru că toată lumea umblă-n tenişi“. „Azi furi o piesă de maşină de cusut, mâine una de bicicletă şi până la urmă tot mitralieră îţi iese“.   REZISTENTĂ. Salteaua Relaxa a făcut faţă tranziţiei

NOSTALGIE. Motoreta Mobra şi tricicleta Pegas au rămas doar amintiri

UTAT. Tenisul de Drăgăşani îl bătea, în trecut, pe cel Made in China