„A crezut că odată cu mutarea în Montparnasse vine vremea bună, că a scăpat de mizeria din primii ani, însă lucrurile s-au complicat iar...”
„Ca să nu se abată de la modul în care înţelegea acum sculptura, a fost nevoit să refuze câteva comenzi care l-ar fi ţinut la suprafaţă, dar, dacă o luase pe drumul ăsta, trebuia să respingă orice compromis şi să reducă cheltuielile. Când simte că frigul din atelier sau din suflet îl izbeşte cu fruntea de pereţi, îşi schimbă hainele de lucru şi iese. De obicei merge în La Rotonde, unde bea un ceai sau un vin. Uneori îşi vizitează prietenii. Sâmbetele e în apartamentul lui Apollinaire. În zilele mohorâte merge să-şi lumineze sufletul la Rousseau, unde apare destul de des şi Picasso, însoţit de gaşca lui. Alteori merge la concerte, la teatru sau la conferinţe. Aşa că vede primele filmări cu pinguini. Îi plac. Vrea să facă o lucrare. Un grup de doi pinguini. De trei.
Sunt şi zile în care nu vrea să facă ceva util, ci doar să stea, să vorbească cu cineva. E drept că în ultima vreme vin şi fac ucenicie pe lângă el – halal ucenicie, toţi leşinaţi de foame – câţiva tineri. Lui Modigliani, tocmai fiindcă ţine la el, i-a pus dalta în mână şi îi sare în cap ori de câte ori se întoarce spre figurativ. Modi e un adevărat artist, dar prea risipit, Brâncuşi îi aminteşte des că ei nu trebuie să imite natura, ci trebuie să-i caute sufletul. Însă Modi îşi caută propriul suflet în dragoste şi droguri şi de multe ori iese din lumea asta săptămâni întregi. Când Brâncuşi nu îl vede şi nu primeşte veşti de la el zile la rând, pleacă să-l caute pe străzi, pentru că nu o dată l-a găsit leşinat în vecinătate. L-a târât în atelier şi l-a hrănit cu supă de găină. Iar când i se părea că e pus pe picioare, îl certa. Brâncuşi era afectat de modul în care se distrugea Modigliani, dar italianul nu negocia morala sau sănătatea. Şi Brâncuşi ştia asta foarte bine.
Însă erau şi pentru el zile în care nu avea mai multă grijă. Pleca spre La Rotonde cu gândul să bea un ceai, dar, dacă ajungea acolo şi petrecerea era în toi, uita de artă şi de sărăcie. Se aşeza la fiecare masă la care era primit şi bea toată noaptea. Uneori şi ziua. Clienţii care se nimereau pe acolo ştiau deja că urmează seara artiştilor şi cei care voiau să participe strângeau rândurile, iar ceilalţi schimbau localul sau o tăiau spre casă. Din acel moment, muzica era bisată până la greaţă. Bărbosul începea să danseze ca un sălbatic, bocănind vijelios din picioare, chiuind şi cântând. Modigliani aplauda şi îşi arunca rând pe rând hainele, până nu mai avea ce să dea jos. Iar dacă se ajungea la asta, prietenii îi scoteau pe cei doi şi se duceau cu toţii fie în Montparnasse, la Brâncuşi, fie, foarte aproape, în La cité Falguiere, unde era magherniţa lui Modi. Dar drumul nu era uşor, chiar dacă nu aveau mult de mers. De obicei, amândoi făceau scandal. Când Fernand Léger era cu ei, exista o mică şansă să-i poată linişti până la atelier, dar dacă el lipsea începea circul.”
Fragmentul de mai sus, prezentat în avanpremieră, face parte dintr-un volum excepțional - Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare (Editura Polirom), de Moni Stănilă, unul dintre volumele cu care debutează colecția „Biografii romanțate”, un proiect editorial ce se adresează tuturor celor interesați de viețile marilor personalități culturale române.
Sculptori, pictori, compozitori, cântăreți, dramaturgi, poeți, prozatori ș.a. sînt protagoniștii acestor romane biografice, povestea fiecăruia dintre ei fiind spusă, în mod inedit, de reprezentanți ai noii generații literare.
Colecția „Biografii romanțate” debutează cu volumele Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare, de Moni Stănilă, Caragiale. Scrisoarea pierdută, de Bogdan-Alexandru Stănescu, și Enescu. Caiete de repetiții, de Dan Coman. De asemenea, în pregătire se află biografia romanțată a Mariei Tănase, scrisă de Simona Antonescu, și biografia romanțată a lui Eugen Ionescu, scrisă de Liliana Corobca.
Moni Stănilă s-a născut în Tomeşti, judeţul Timiş, 1978. A studiat teologie ortodoxă la Timişoara şi Sibiu. Din 2010 trăieşte la Chişinău, unde lucrează în presă ca editorialist la cel mai citit ziar de limbă română, Timpul de dimineaţă, şi conduce împreună cu Alexandru Vakulovski cenaclul literar Republica al Bibliotecii Municipale. A publicat jurnalul de convertire Iconostas (Graphe, 2007), volumele de poezie Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei (Ninpress-Charmides, 2009), Sagarmatha (Tracus Arte, 2012), Colonia fabricii (Cartea Românească, 2015), O lume din evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni (Charmides, 2017) şi romanul Al 4-lea (Tracus Arte, 2013). O parte dintre poemele sale au fost traduse în germană, engleză, franceză, suedeză, rusă, azeră, catalană, turcă.