„Brancardierul morții”, unul dintre cei mai temuți criminali din România, eliberat din închisoare

„Brancardierul morții”, unul dintre cei mai temuți criminali din România, eliberat din închisoare Sursa foto: Arhiva EVZ

Cel mai de temut criminal în serie din nordul țării va fi eliberat din închisoare. Grigore Bota, cunoscut drept “brancardierul morții” sau “călăul de boschetari” va fi liber după 25 de ani petrecuți în spatele gratiilor.

Un temut criminal în serie va fi eliberat din închisoare

Grigore Bota, cunoscut drept "călăul de boschetari", a primit inițial o condamnare la închisoare pe viață. Acesta a fost găsit vinovat de uciderea a nu mai puțin de 11 oameni ai străzii.

Condamnat

Sursa foto: dreamstime.com

Temutul criminal a fost capturat după ce una dintre victimele sale a reușit să scape și a alertat autoritățile. Judecătorii au decis să schimbe sentința la 25 de ani de închisoare, după ce inițial primise detenție pe viață.

Își lovea victimele cu bolovani

Grigore Bota, originar din Maramureș, este considerat cel mai prolific criminal în serie din România postdecembristă. Supranumit "brancardierul morții" sau "ucigașul de boschetari", maramureșanul este acuzat că ar fi comis 11 omoruri, toate în anul 2000.

Ne puteți urmări și pe Google News

Temutul criminal a recunoscut săvârșirea a trei dintre aceste omoruri, iar anchetatorii au demonstrat că el este autorul a șapte dintre acestea.  Maramureșanul acționa fără milă, lovindu-și victimele în cap cu bolovani, după ce întreținea relații sexuale cu ele.

Criminal în serie, Grigore Bota

Sursa foto: Arhiva EVZ

Temutul criminal din Maramureș arunca trupurile victimelor pe malurile râurilor

Conform anchetei, Grigore Bota avea aceeași metodă de a scăpa de cadavrele victimelor. În majoritatea cazurilor, acestea au fost aruncate pe malurile râurilor sau în zona Gării CFR din Baia Mare.

Maramureșeanul Grigore Bota a ajuns în spatele gratiilor când avea 41 de ani. Acesta a fost prins după ce ultima sa victimă a reușit să scape și să ceară ajutorul polițiștilor. Brancardierul morții va fi eliberat astăzi din Penitenciarul Baia Mare, unde și-a executat ultimii ani de pedeapsă în regim semideschis.

Bărbatul se confruntă cu probleme de sănătate și primește o pensie de invaliditate de la statul român. În spatele gratiilor, acesta a urmat un program de reeducare.