Ancheta întreprinsă săptămâna trecută de Evenimentul zilei, în care semnalam pericolul care pândește Castelul Bran de a fi infestat cu Merulius Lacrymans, o ciupercă extrem de periculoasă și invazivă, a declanșat un adevărat iureș declarativ. Peste tot acest scandal, tronează Ministerul Culturii care, de la începutul acestei săptămâni, va demara propria investigație.
Protagoniștii scandalului s-au împărțit în două tabere, care își aruncă fel de fel de acuze peste „gardul” Vămii Medievale. Pentru că în acest corp B al clădirii s-a instalat confortabil ciuperca ucigașă, renovarea de urgență presupune relocarea patrimoniului mobil de aici. Adică, strămutarea Muzeului Național Bran într-o altă locație, cel puțin până la remedierea stării avansate de degadare. De cealaltă parte, acuzată că ține cu orice preț să desființeze muzeul, se află Compania de Administrare a Domeniului Bran, reprezentând proprietarii, care trebuie să intervină cât mai repede pentru eradicarea ciupercii.
Se confundă acordul cu un contract semnat
„Indiferent ce vrea Compania, acolo nu s-ar putea începe vreo lucrare de renovare, pentru că muzeul Bran stă în chirie. Clădirea respectivă este monument istoric, a fost retrocedată proprietarilor, iar contractul de chirie a fost prelungit pe încă trei ani”, ne-a declarat, miercuri (15 februarie), Cristian Pelivan, șeful Biroului de Comunicare și Dialog Social din Ministerul Culturii. La stupefacția noastră, știut fiind că la sfârșitul lunii noimebrie anul trecut, ministerul nu a mai dorit să reitereze înțelegerea dintre părți, Pelivan a continuat: „eu am vazut mai devreme un document semnat de doamna Corina Șuteu (n.r. – fostul ministru), prin care s-a prelungit contractul pe încă trei ani. Eu nu știu în amănunt situația, dar am rugat o colegă sa-mi explice exact problema, fiind cea care știe cel mai bine și mi-a arătat un acord pentru prelungirea contractului”. Explicându-i că un acord nu-i tot una cu un contract semnat, că atât Compania de Administrare a Domeniului Bran, cât și conducerea Muzeului Național Bran știu că actul respectiv mai are valabilitate doar până în luna august 2017, Pelivan a replicat: „Asta nu știu, ce-i drept, nu m-am uitat când era datat actul!”
Patrimoniul mobil e în pericol!
Mai mult, l-am informat pe reprezentantul ministerial că acea ciupercă este extrem de agresivă. Atacă lemnul, zidăria, dar și orice fel de textile, sticlă etc., și în plus, este invazivă, infecția putându-se generaliza foarte repede, chiar și la alte clădiri, darmite de la un obiect la altul. Că sunt probleme foarte mari cu lemnul din pardoseală etc. Așa că, fără discuție, se află într-o mare primejdie inclusiv acel patrimoniu mobil, compus din multe piese de mobilier, covoare, indicația experților fiind de a eradica de urgență respectiva ciupercă. În replică, pe Cristian Pelivan l-a cam luat gura pe dinainte: „din câte am înțeles, situația este de mai mult timp, adică se cunoaște și încă nu a afectat nimic din patrimoniu. Adică, patrimoniul este protejat”. În ce fel, nu am înțeles!
Ministrul Ionuț Vulpescu a decis o nouă anchetă!
„Ideea este că, în momentul de față, domnul ministru Ionuț Vulpescu a semnat ieri (n.r. - marți, 14 februarie) un ordin pentru constituirea unei comisii formate din trei specialiști, care se vor deplasa la începutul săptămânii viitoare (n.r. - această săptămână) acolo și vor realiza o expertiză privind atacul biologic. Vor întocmi și un raport de constatare la fața locului, care va conține inclusiv propuneri de măsuri care trebuie luate în privința patrimoniului mobil. Și se vor căuta soluții, eventual și pentru mutarea patrimoniului. Deocamdată, asta așteptăm, să vedem ce spune comisia. Este primul pas. Nu știu cât vor dura lucrările comisiei”, a conchis oficialul ministerial.
Neîncredere pe cheltuiala statului
Ministerul Culturii o să plătească încă odată, de această dată din bani publici, o „investigație” care nu se știe cât va dura. Din fondurile Companiei, expertul biolog dr. Livia Bucşa, autorizat de Ministerul Culturii, a realizat o analiză în data de 29.11.2016. Spicuim din raport: „S-a constatat că, în camera denumită sufragerie, din Corpul B, o parte a pardoselii din scânduri de lemn rășinos, s-a degradat sub formă de putregai și a cedat la călcare. La zona învecinată peretelui spre curtea interioară, s-au constatat că scândurile de la dușumea sunt fragilizate, iar grinzile de sub pardoseală sunt degradate sub formă de putregai brun- prismatic și împânzite de miceliu și rizomorfe de ciupercă. Acest tip de miceliu și rizomorfe sunt specifice pentru ciuperca Merulius lacrymans. În final, s-a propus „ca lucrările de eradicare pentru atacul de Merulius Lacrymans să fie începute după sărbătorile de iarnă”!