Mai sunt câteva săptămâni până la Crăciun şi un ONG elveţian, Solidar Suisse, pune în gardă părinţii atunci când fac cadouri jucării. Este vorba în special despre păpuşile Barbie de sub marca Mattel, G.I.Joe (un erou al unui film serial) de la Hasbro şi jocurile Disney, tote fabricate în China.
La baza acestui denunţ a ONG-ului elveţian sunt condiţiile, la limita sclaviei, în care ar fi constrânşi să muncească angajaţii pentru a realiza aceste jucării. ''Pot părăsi lanţul de montaj nu mai mult de 3 minute, atât cât să merg la toaletă'', a mărturisit unul dintre muncitorii organizaţiei elveţiene.
Condiţiile de muncă
''Ceea ce copiii noştri găsesc sub brad, în ziua de Crăciun, are în spatele său mizerie şi exploatare'', denunţă Solidar Suisse. Săptămâni de lucru de 100 de ore, retribuite cu salarii insuficiente pentru a duce o viaţă demnă. Mai sunt şi substanţele chimice folosite de muncitori în anumite etape de producţie a jucăriilor, care fac şi mai dură munca, provocând daune sănătăţii. ''Ochii noştri sunt mereu iritaţi'', a mărturisit ONG-ului un muncitor.
''Problema - a explicat pentru La Repubblica, Lionel Frei, purtător de cuvânt al ONG-ului elveţian - este că acele jucării nu au o etichetă care să garanteze că metodele de fabricare sunt acceptabile pentru a putea fi vândute''. Deci, cine le cumpără riscă să devină complice, fără ştiinţa sa, cu un sistem productiv la limita sclaviei. În acest context, să nu uităm că piaţa românească nu este ocolită de aceste jucării produse cu atâtea sacrificii şi umilinţe.