Botiş: Asumarea pe Codul Muncii nu s-a luat în discuţie

Botiş: Asumarea pe Codul Muncii nu s-a luat în discuţie

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat astăzi că varianta asumării răspunderii guvernului pe Codul Muncii nu a fost luată în discuţie şi că de săptămâna viitoare proiectul va fi dezbătut zilnic cu partenerii sociali.

Oficialul a mai precizat, la întâlnirea de astăzi de la minister, că varianta finală a noului Cod al Muncii trebuie finalizată până pe 21 ianuarie, urmând să fie prezentată executivului spre aprobare. Ulterior, proiectul ar trebui să intre în dezbaterea parlamentului. „Am convenit ca în fiecare zi să ne întâlnim şi să discutam pe cele cinci legi (parte din Codul Dialogului Social – n.r.) şi pe Codul Muncii. Începând de luni, discuţiile se vor concentra pe Codul Muncii, data de 21 ianuarie fiind data limită până la care trebuie stabilită forma finală pentru ce ne-am propus”, a explicat ministrul. Asta, în condiţiile în care de la începutul anului, reprezentanţii ministerului au avut întâlniri cu partenerii sociali în fiecare luni, miercuri şi vineri. Botiş a adăugat că aceste pachete de legi sunt „absolut necesare” şi „vor schimba în mod fundamental piaţa muncii din România”. La discuţiile pe marginea proiectelor de acte normative vor participa în perioada următoare, pe lângă reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor, şi actorii sociali şi membri ai Parlamentului, potrivit oficialului. „Nu facem o invitaţie selectivă, invităm toţi parlamentarii indiferent de partid. Este o invitatie deschisă şi astăzi ne-am bucurat de prezenţa celor din comisiile de muncă din Senat şi din Cameră”, a mai spus ministrul Muncii. Citiți aici care sunt principalele modificări propuse pentru Codul Muncii.