Ce au făcut elevele Zinei Dumitrescu la Casa de Modă Venus. Momente emoționante
- Iuliu Vlădescu
- 31 martie 2019, 13:24
Cu puțin timp înainte de incinerare, la crematoriu și-au făcut apariția fostele eleve ale creatoarei de modă Zina Dumitrescu, care au organizat apoi un eveniment comemorativ la Casa de Modă Venus.
Trupul neînsuflețit al Zinei Dumitrescu a fost incinerat sâmbătă. Valentina Pelinel, Dana Săvuică, Daniela Androne, Maria Andrei, Camelia Ilie, Alina Andrei, Crinuța Popescu și Adela Surugiu au fost toate, cu flori în brațe, să aducă un ultim omagiu.
„A fost o persoană care ne-a format ca oameni şi profesionişti în modă, iar pentru asta îi vom fi veşnic recunoscătoare şi va rămâne mereu în inima noastră. Am intrat în sala unde era depusă, i-am dus flori, am aprins lumânări şi am stat alături de fiul ei până când a fost luată de acolo. A fost incinerată după ce am plecat noi. Nu am vrut să stăm mai mult decât timpul alocat, am stat acolo cât am considerat necesar”, a declarat Dana Săvuică.
Fostele eleve au mers, după incinerare, la Casa de Modă Venus, unde i-au făcut creatoarei de modă o emoționantă ceremonie, cu flori și lumânări. Toată lumea a încercat să se împace cu pierderea „Mamei Zina”.
Printre cei care au trimis coroane de flori a fost și Cătălin Botezatu, care a transmis un înduioșător mesaj. „Te voi iubi mereu, Mama Zina”, stă scris pe coroana creatorului.