Botez cu peripeții. Clanurile interlope s-au căsăpit în plină stradă!

Încă o răfuială interlopă marchează un final de săptămână. Mafioții s-au măcelărit în stradă, unul dintre ei călcându-și cu mașina propriul frate.

Incident cu adevărat șocant în timpul unei confruntări între clanuri, în Maramureş, la Ulmeni, acolo unde a fost nevoie de intervenţia mascaţilor pentru a opri manifestația violentă a două clanuri de interlopi care au considerat de cuviință să își regleze conturile în plină stradă.

Unul dintre cei implicaţi în bătaie a dat intenţionat cu maşina peste un bărbat, crezând că face parte din clanul rival. Ba chiar mai mult decât atât, inculpatul l-a lovit în repetate rânduri pe cel căzut la pământ.

Situația s-a schimbat brusc în momentul în care acesta a coborât din autoturism și a văzut că, de fapt, îşi lovise propriul frate care acum era inconștient.

De unde a pornit totul?

Scandalul dintre cele două familii a izbucnit în timpul unui botez, unde au avut loc mai multe divergenţe, iar membrii celor două familii au început să-şi arunce cuvinte grele.

Apoi, unul dintre aceştia s-a urcat la volan cu toate că el consumase băuturi alcoolice, iar după niciun kilometru a văzut pe carosabil două persoane pe care le-a confundat cu membri din familia rivală.

Atunci, el a intrat intenţionat cu autoturismul în ei. Unul dintre aceştia a reuşit să se ferească la timp, dar celălalt a fost lovit în plin. Un echipaj SMURD a venit la faţa locului şi l-a transportat în stare gravă la spitalul din Baia Mare. Medicii spun că acum este în comă.

Oribt de furie, unul dintre interlopi și-a călcat propriul frate cu mașina, în repetate rânduri

Şoferul şi-a dat seama că victima pe care a lovit-o intenţionat este chiar propriul frate, în vârstă de 23 de ani.

După ce au reușit să calmeze spiritele, polițiștii l-au capturat pe suspectul principal care a ajuns la Poliţia Ulmeni, unde este audiat şi acuzat de tentativă de omor, conducerea maşinii sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.