Boris Tadici, despre vlahii de pe Valea Timocului: îi înţelegem pe prietenii români

Boris Tadici, despre vlahii de pe Valea Timocului: îi înţelegem pe prietenii români

Serbia înţelege poziţia părţii române, a fost conştientă mereu de dificultăţile existente pentru obţinerea statutului de candidat la UE şi este dispusă să discute cu toţi actorii implicaţi, a declarat astăzi, la Bruxelles, preşedintele sârb Boris Tadici, referitor la discuţiile din Consiliul Afaceri Generale (CAG) privind acordarea statutului de candidat pentru Serbia.

Tadici a confirmat că până în prezent în CAG nu s-a ajuns la un acord asupra acordării Serbiei a statutului de candidat la Uniunea Europeană, dar şi-a manifestat speranţa ca până la finalul reuniunii de astăzi să se ajungă la o înţelegere. “Noi ne aşteptam la obstacole, dar nu renunţăm şi suntem dispuşi să discutăm cu toţi actorii“, a afirmat şefului statului sârb, citat de Agerpres.

“Îi înţelegem pe prietenii români, este vorba de drepturile omului şi noi mereu am luat în considerare poziţiile tuturor în această chestiune“, a afirmat Tadici, referitor la informaţiile potrivit cărora partea română ar fi solicitat garanţii privind respectarea drepturilor minorităţii române în Serbia.

În opinia sa, chestiunea vlahilor este una regională, nu doar a Serbiei, în condiţiile în care vlahi trăiesc şi în Grecia, Albania, Croaţia sau Macedonia, şi în acest context este nevoie de discuţii la nivel regional.

Ne puteți urmări și pe Google News

Boris Tadici a susţinut că standardele drepturilor minorităţilor în Serbia sunt ridicate şi că există legi care protejează accesul acestora la sistemele de educaţie, la cultură etc. “Nu sunt sigur că există multe state în UE cu standarde atât de ridicate ca în Serbia privind drepturile minorităţilor. (...) Am discutat de mai multe ori acest dosar cu preşedintele Traian Băsescu. Suntem prieteni istorici cu România, ne susţinem reciproc în problemele de interes comun. Românii au şi o vorbă care spune că au doi prieteni: sârbii şi Marea Neagră“, a adăugat preşedintele sârb.

În cazul în care la reuniunea CAG de astăzi se va ajunge la un acord, oficializarea statutului Serbiei de candidat la aderarea la UE ar urma să aibă loc vineri, în a doua zi a Consiliului European de primăvară.