Boris Tadici: Ideea de a renunţa la Kosovo pentru UE este o iluzie

Boris Tadici: Ideea de a renunţa la Kosovo pentru UE este o iluzie

Preşedintele sârb Boris Tadici consideră că ideea de a renunţa la "interesele" Serbiei în Kosovo, în schimbul accelerării procesului de aderare a ţării sale la UE, este "o iluzie", relatează AFP, preluat de Agerpres.

"A gândi că Serbia ar putea accelera dramatic procesul său de apropiere faţă de UE, renunţând la interesele sale în Kosovo, este o iluzie", a declarat Boris Tadici, după cum informează cotidianul sârb Politika, citat de agenţia franceză.

"Serbia trebuie să-şi apere identitatea în Kosovo şi să obţină ceea ce-i revine ei ca stat, şi anume dreptul de a-şi menţine integritatea", a subliniat preşedintele Tadici aseară la Kopaonik (sudul Serbiei), potrivit ziarului menţionat.

În acelaşi context, şeful statului sârb a respins ideea unei aplicări a Planului elaborat de Marti Ahtisaari, fostul emisar al ONU însărcinat cu dosarul Kosovo, plan ce prevedea o independenţă sub supraveghere internaţională pentru Kosovo şi un statut de largă autonomie pentru sârbii din acest ţinut.

"Sunt profund convins că aplicarea planului Ahtisaari ar fi dus, în două sau trei decenii, la dispariţia completă a poporului sârb în Kosovo", a declarat Boris Tadici.

Preşedintele sârb a adăugat că va continua "să caute o soluţie care să asigure un viitor european şi prosperitate economică, dar protejând în acelaşi timp interesele legitime ale statului în Kosovo la care Serbia nu poate şi nu trebuie să renunţe".

Serbia consideră Kosovo provincia sa meridională şi nu a acceptat niciodată independenţa acesteia proclamată unilateral de autorităţile de la Priştina în februarie 2008. O ameliorare a relaţiilor dintre Belgrad şi Priştina şi, în special, reluarea dialogului deschis în martie sub auspiciile UE, reprezintă o condiţie pentru ca Serbia să obţină în decembrie statutul de candidat la UE.

Dialogul este însă în prezent foarte delicat ca urmare a tensiunilor din vară apărute în nordul Kosovo, unde sârbii, majoritari în regiune, refuză controlul autorităţilor de la Priştina la frontiera cu Serbia. Această situaţie a dus la suspendarea dialogului dintre Belgrad şi Priştina.

Ne puteți urmări și pe Google News