În cazul în care situaţia epidemiologică nu va permite organizarea lui EURO 2020 în douăsprezece oraşe, Israel şi Anglia sunt variantele de rezervă luate în calcul de UEFA.
Cu puţin mai mult de trei luni până la debutul Campionatului European din această vară, Anglia se arată dornică să găzduiască toate meciurile de la turneul final. Chiar dacă celebrul stadion londonez „Wembley” va fi loc de desfăşurare a semifinalelor şi a ultimului act, prim - ministrul Regatului Unit, Boris Johnson, anunţă, pe un ton, categoric, că britanicii sunt pregătiţi să organizeze întreaga competiţie.
După ce, în urmă cu doar câteva zile, Federaţia din Israel a propus forului condus de slovenul Aleksander Ceferin să devină gazdă a mai multor partide de la EURO 2020, Marea Britanie se declară, la rândul ei, gata să accepte o astfel de propunere venită din partea celor de la UEFA.
„Noi vom găzdui câteva meciuri de la EURO 2020, dar, cu siguranţă, dacă cei de la UEFA ne vor cere, vom putea organiza întreaga competiţie. Orice altă partidă vor dori să oganizăm, noi suntem pregătiţi să o facem” a spus, cu multă încredere în glas, premierul în vârstă de 56 de ani.
Johnson visează ca Regatul Unit să găzduiească Mondialul din 2030
Politicianul de pe Downing street 10 a dezvăluit, de asemenea, că Anglia se va înscrie, alături de Scoţia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, în cursa pentru găzduirea Campionatului Mondial din 2030.
„Suntem foarte, foarte dornici să readucem fotbalul acasă, în 2030. Cred că Anglia este locul ideal. Anglia e patria fotbalului şi e momentul potrivit pentru a găzdui, din nou, un turneu final. Pentru ţara noastră, ar fi ceva extraordinar” a adăugat Boris Johnson, care se află în fruntea Guvernului britanic din data de 24 iulie 2019.
Ultima dată când Regatul Unit a fost locul de desfășurare a unui turneu final e Europeanul din 1996, la care a participat şi reprezentativa tricoloră, condusă, pe atunci, de „Generalul” Anghel Iordănescu. Aflaţi într-o grupă cu Franţa, Spania şi Bulgaria, Gică Hagi şi ceilalţi coechipieri ai săi nu au reuşit să obţină nici măcar un singur punct.