Editurile aduc la Bookfest 2016 (1-5 iunie) cele mai cunoscute titluri ale momentului, multe dintre ele premiate cu Pulitzer sau alte distincții importante în domeniu. Copiii au peste 40 de evenimente pregătite special pentru ei.
Invitatul de Onoare din acest an, Israel, și cele peste 200 de edituri participante anunță un program cu peste 300 de evenimente diverse dedicate cărților și autorilor preferați, care va fi completat de momente rezervate muzicii bune și filmului de artă.
EDITURA HUMANITAS. Peste 30 de lansări, mai mult de 1000 de titluri la raft, întâlniri cu cei mai îndrăgiți autori. Editura a pregătit pentru cititori cele mai importante cărți ale verii 2016, titluri mult așteptate ale autorilor români și edițiile în limba română ale câștigatorilor premiilor Pulitzer, Nobel și Marele Premiu al Academiei Franceze din 2015. La cele peste 30 de evenimente Humanitas ce se vor desfășura în standul editurii, la standul Israelului, la Scena Agora, cititorii se vor întâlni cu Ana Blandiana, Fania Oz-Salzberger, Lucian Boia, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Horia-Roman Patapievici, Tatiana Niculescu Bran, Dan-Lilviu Boeriu și mulți alții. La Bookfest, editura va lansa o minunată antologie de povestiri ale deținătorului Premiului Nobel pentru literatură Shmuel Yosef Agnon, „Tâlcul tuturor faptelor. Povestiri hasidice”.
Toate cele peste 1 000 de titluri vor avea reducere de la 10% la 35%, iar edițiile de colecție vor putea fi cumpărate la prețuri speciale.
GRUPUL EDITORIAL TREI. Cărţile editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing au reducere de până la 50%. De asemenea, peste 100 de titluri vor avea preţ promoţional 10 lei. Iată câteva recomandări pentru lectură estivală: „Carieră malefică”, de Robert Galbraith (aka J.K. Rowling), „Cartea clanului din Baltimore”, de Joel Dicker, „Convinge-mă!”- un nou thriller de Lee Child şi „Cotloane întunecate” de Ruth Rendell. Dintre „delicatesele literare”, editura recomandă patru volume excepţionale: „În Împărăţia cerurilor”, în care Emmanuel Carrère îşi imaginează începuturile creştinismului şi urmăreşte parcursul şi învăţăturile apostolilor Luca şi Pavel. Simon Sebag Montefiore vă propune, în Colecția de Istorie, povestea de dragoste imperială dintre Ecaterina cea mare și Potemkin. Nu au fost uitați pasionații de psihologie și, bineînțeles, copiii.
EDITURA LITERA. Vizitatorii standului Litera se vor bucura de peste 500 de noutăți editoriale de excepție, reduceri de preț de până la 70%, vouchere valorice, tombolă cu premii garantate, acțiuni dedicate copiilor și lansări în prezența unor invitați de seamă. Printre noutățile editoriale pregătite de Editura Litera se numără cărțile-mărturie ale laureatei Premiului Nobel pentru Literatură 2015, Svetlana Aleksievici – „Războiul nu are chip de femeie” și „Ultimii martori”, în colecția Clasici Contemporani Litera, volumul doi din celebra serie „Lupta mea” de scriitorul norvegian Karl Ove Knausgård, cartea „Crizele de după criză” de Paul Dobrescu în seria Kronika, noi apariții în imprintul „Introspectiv”, și multe alte titluri de călătorie, dezvoltare personală, cărți de colorat pentru adulți și de gastronomie.
EDITURA NEMIRA. Aceasta sărbătorește în 2016, 25 de ani de la înființare, cu evenimente speciale la Salonul de carte Bookfest și cu surprize pentru cititori în toate librăriile din țară pe parcursul lunilor iunie și iulie.
GRUPUL EDITORIAL CORINT. Vine cu peste 1.000 de titluri Corint Books, Leda și Corint Junior. Toate cărțile vor avea prețuri reduse cu 25-50%. Nu vor lipsi evenimentele de lansare și noile apariții. Remarcăm colecția „Corint Istorie cu blazon”, care spune povestea unei lumi a elitelor, o lume care a strălucit prin stil, prin inteligență și prin subtilitatea conversației din saloane. Anul acesta, la Bookfest, colecția Istorie cu blazon se va completa cu albumul Poveștile Peleșului de Carmen Sylva, o ediție îngrijită de Silvia Irina Zimmermann, specialist în biografia și opera Reginei-poete. Ilustrațiile aparțin Arhivei Princiare de Wied.