Bombardier strategic rusesc PRĂBUȘIT. Este al ȘASELEA aparat militar pe care Moscova îl pierde într-o lună
- Radu Pădure
- 14 iulie 2015, 15:32
Un borbardier strategic Tu-95 Bear s-a prăbușit într-un antrenament de rutină în Estul extrem al Rusiei, anunță agenția RIA Novosti. Este al doilea Tu-95 și a șasea aeronavă pe care armata Rusiei le pierde într-o lună.
Aviația îmbătrânită a Rusiei a fost supusă unor încercări dificile în ultimele 18 luni, pe fondul deteriorării relațiilor cu Occidentul din cauza crizei din Ucraina.
Aviația NATO a interceptat 400 de aeronave militare rusești la granițele sale în 2014, ceea ce înseamnă o creștere de 50%.
Creșterea numărului de zboruri a dus la suprasolicitarea flotei rusești de avioane de vânătoare MiG-29, Su-24 și Su-34, la fel ca și în cazul bombardierelor Tu-95, cu rază lungă de acțiune, care au înregistrat o serie de accidente de la începutul lui iunie.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că echipajul aeronavei Tu-95 prăbușite marți a reușit să se salveze, și că bombardierul nu avea arme la bord.
O sursă din minister a declarat agenției RIA Novosti că accidentul a fost cel mai probabil cauzat de o „defecțiune tehnică”. Ultimul Tu-95, prăbușit la începutul lui iunie, suferise un incendiu la un motor.
Bombardierele strategice Tu-95 Bear cu rază lungă de acțiune sunt capabile să poarte armament nuclear.