Proiectul de lege care reglementează pensiile ocupaționale a ajuns în Senat, unde urmează să fie dezbătut și votat.
Proiectul de lege transpune o directivă europeană (2016/2341) privind activitatea de supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale.
Beneficiile vor fi acordate de angajatori, pe baza economiilor făcute de angajați, astfel că noul sistem se poate traduce printr-un pilon de pensii impus prin reguli stricte de supraveghere, scopul fiind acela ca viitorii pensionari să economisească mai mult atunci când sunt în câmpul muncii, pentru acordarea ulterioară a unui nivel suplimentar de securitate.
Cum se acordă
Schema de pensii este stabilită de către fiecare angajator care doreşte şi are capacitatea financiară să ofere angajaţilor săi astfel de beneficii, iar constituirea unui fond de pensii ocupaţionale aparţine exclusiv unui administrator autorizat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Conform Ministerului Muncii spune că dacă un angajator decide să stabilească o schemă de pensii ocupaţionale, el este obligat să ofere informaţii despre aceasta tuturor angajaţilor săi şi poate stabili cuantumuri diferenţiate de contribuţie proprie pentru lucrători pe criterii de vechime, funcţie sau drepturi salariale.