Bomba nucleară pentru Gaza. Reacţia lui Netanyahu la propunerea unui subaltern de al său

Sursă foto: captură videp

Un ministru israelian a cerut utilizarea bombei nucleare în Gaza. Netanyahu a reacționat imediat.

Bomba nucleară pentru Gaza. Un ministru israelian a propus să fie folosită bomba nucleară în Fâşia Gaza. Ministrul israelian al Patrimoniului a declarat, într-un interviu radio, că nu este pe deplin mulțumit de amploarea represaliilor israeliene în războiul împotriva Hamas. El a menționat apoi necesitatea de folosi bomba nucleară împotriva Fâșiei Gaza.

Declaraţia scandaloasă a ministrului privind bomba nucleară în Gaza

Amichay Eliyah a fost întrebat, în lumina comentariilor sale, dacă soluția ar fi să arunce „un fel de bombă nucleară pe toată Fâșia Gaza, să o radă de pe faţa pământului și să omoare pe toată lumea",. El a răspuns: „Este o opțiune". Jurnalistul a remarcat că „distrugerea întregii Fâșii Gaza" ar implica un preț care trebuie plătit de Israel. Ministrul a dat de înţeles că este gata să accepte că viețile a peste 240 de ostatici încă deținute de Hamas în Gaza sunt puse în pericol. „Într-un război, este un preț de plătit. De ce sunt viețile ostaticilor (...) mai importante decât ale soldaților noștri?", a declarat funcţionarul.

Cum a reacţionat Netanyahu

Ultranaționalistul Amichay Eliyahu a fost imediat sancționat de șeful guvernului, Benjamin Netanyahu. Premierul i-a suspendat participarea la ședințele guvernamentale „până la noi ordine".

Netanyahu a afirmat în mesajul său pe X, că Israelul s-a angajat „să facă tot posibilul pentru a recupera ostaticii sănătoși și teferi".

 

Netanyanu nu vrea bomba nucleară în Gaza// Sursa Foto: Arhiva EVZ

Israelienii, indignaţi de propunerea de a folosi bomba nucleară în Gaza

Declarațiile lui Amichay Eliyahu au stârnit reacții revoltate din partea familiilor ostaticilor. Principala organizație care îi reprezintă a denunțat comentarii „iresponsabile și crude".

„Legea internațională, morala umană și bunul simț interzic cu strictețe folosirea armelor de distrugere în masă", a scris organizația într-un comunicat. În document se subliniază că „prioritatea supremă a acțiunilor Israelului în Gaza trebuie „să fie eliberarea ostaticilor".

Israelul, care nu a confirmat și nici nu a negat niciodată că deține arme atomice, deține 90 de focoase nucleare. În declarațiile sale radio, Amichay Eliyahu a cerut şi întoarcerea coloniștilor israelieni în Fâșia Gaza, de unde au fost evacuați în 2005, în timpul retragerii unilaterale decise de guvernul israelian al lui Ariel Sharon. "Trebuie să le impunem un preț teritorial, ceea ce înseamnă întoarcerea în Gush Katif (fostul bloc de așezări din Fâșia Gaza). Trebuie să începem strămutarea (palestinienilor) din Fâșia Gaza în alte țări", a spus el.

Cum a reacţionat Hamas la ameninţarea cu bomba nucleară

În Gaza, un purtător de cuvânt al Hamas, Hazem Qassem, a afirmat într-un comunicat că declarațiile ministrului israelian reflectă „terorismul fără precedent pe care acest guvern îl desfășoară împotriva poporului palestinian". „Acest guvern constituie un pericol pentru regiune și pentru lume", a adăugat el.