Liviu Vîrciu este în culmea fericirii. După ce viața i-a surâs pe plan professional, acesta are parte de o nouă surpriză. Anda Călin, iubita lui, este însărcinată, cei doi aflând recent și sexul copilului pe care îl vor avea.
Pe plan professional, Liviu Vârciu se descurcă de minune. Acesta va prezenta la Antena 1 „Rămân cu tine”, un quizz-show-ul de dating pe care telespectatorii îl vor putea urmări în curând.
Zilele trecute, Liviu Vârciu a spus că își mai dorește copii și iată, viața îi face surprize. „Nu mă opresc, noi încercăm în continuare. Când va fi, va fi, eu şi fata mea (Anda Călin, 28 de ani - n.r.) nu ne protejăm, nu nimic. Dacă e fată înseamnă că Dumnezeu chiar are simţul umorului, fac numai fete”, ne-a spus el.
În toamna acestui an, Liviu Vârciu va deveni pentru a treia oară tată.
„Anda este foarte fericită că va deveni mamă la începutul toamnei şi momentan nu şi-ar fi dorit ca vestea să se afle. Este ca un cadou pentru Liviu care este fericit că va deveni tată pentru a treia oară. La prima ecografie, se pare că va fi băiat. Pentru ea nu contează dacă va fi fată sau băiat, ci să fie sănătos copilul. Liviu îşi doreşte băieţel pentru că are deja două fete. Anda este o mămică grijulie şi abia aşteaptă să îşi ţină în braţe al doilea copil. Sarcina merge bine şi Anda nu are probleme de sănătate”, au declarat apropiații cuplului, pentru Click.