Bombă în media! Prezentatorul TV a fost arestat! Acuzațiile sunt grave

Caz șocant în media! Unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din India a fost reținut de Poliție și ridicat chiar din reședința sa.

Unul dintre cele mai importanţi prezentatori de televiziune a fost reținut de polițiști.  Arnab Goswami, a fost arestat miercuri în legătură cu un caz de sinucidere care a avut loc în urmă cu doi ani, a declarat un oficial al poliţiei din Mumbai, potrivit DPA.

O echipă de poliţişti l-a ridicat pe Goswami, proprietar şi redactor-şef al Republic TV, din reşedinţa sa, a precizat responsabilul Sachin Vaze.

Goswami este acuzat că ar fi contribuit la sinuciderea lui Anvay Naik, un designer de interior în vârstă de 53 de ani, şi a mamei sale, în 2018.

Prezentatorul TV a mai fost arestat

Familia lui Naik a susţinut că designerul şi-a luat viaţa după ce Goswami nu i-a plătit banii datoraţi pentru proiectarea unui studio. Goswami a respins acuzaţia.

Prezentatorul fusese arestat în legătură cu acest caz în 2018, dar a fost apoi eliberat, iar cazul, închis.

Cum familia lui Naik a continuat să facă presiuni pentru o anchetă aprofundată, cazul a fost redeschis recent de guvernul statului Maharashtra, cu capitala la Mumbai.

Republic TV a declarat că Goswami şi membrii familiei sale au fost atacaţi de către poliţie, iar arestarea acestuia este "o încercare de a pedepsi Republic Media Network pentru curajul de a critica autorităţile".

Goswami a criticat frecvent guvernul statului Maharashtra şi poliţia din Mumbai.

Statul Maharashtra este guvernat de o coaliţie care se opune Partidului Bharatiya Janata, al premierului Narendra Modi.

Cunoscut pentru stilul agresiv, Goswami îl susţine în mod deschis pe Modi şi politicile guvernului acestuia în emisiunile sale nocturne.

Sursa: Agerpres