Producătorul auto de lux britanic negociază cu grupul german Daimler iniţierea unui parteneriat strategic care ar putea duce la apariţia unui model Maybach - desenat, dezvoltat şi produs de Aston Martin.
Când te uiţi la un Aston Martin - orice Aston Martin - şi la o limuzină Maybach parcă înţelegi de ce Daimler ar pofti la o picătură de şarm englezesc.
Cu adevărat surprinzătoare, dacă se va dovedi adevărată, ar fi, totuşi, posibilitatea ca însuşi procesul de fabricaţie a următorului model Maybach să fie gestionat de producătorul britanic.
Ceea ce se ştie deocamdată - vestea, oferită de "Financial Times", a picat chiar înaintea Crăciunului - este că Aston Martin şi grupul german Daimler negociază iniţierea unui parteneriat strategic care s-ar putea concretiza cu apariţia următoarei generaţii a limuzinei Maybach - desenată, dezvoltată şi produsă de furnizorul preferat al maşinilor Bond.
Potrivit pulicaţiei germane "Auto Zeitung", citată de "Automotive News", Daimler le-ar fi solicitat deja celor de la Aston Martin să realizeze prototip pentru viitorul model Maybach - care ar trebui prezentat oficial cu ocazia Salonului auto de la Frankfurt de anul viitor.
Dacă se va concretiza, pactul de cooperare ar putea oferi, cel puţin teoretic, o mulţime de beneficii, mai ales pentru Aston Martin.
Tot "Financial Times" anticipează că producătorul britanic ar putea primi permisiunea de a utiliza o serie de motoare ultraperformante Mercedes-Benz, dar şi tehnologia 4x4 dezvoltată de Daimler, pentru un viitor model SUV/crossover - anunţat în urmă cu nici doi ani de conceptul Lagonda.