Știre bombă în presa italiană, Jurnaliștii din peninsulă vin cu o teorie halucinantă care ar explica, însă,misterioasele crize de tremurat din vara anului trecut. Totul ar fi plecat de la marea lovitură pe care a primit-o din partea soțului cea mai puternică femeie politică din UE.
Aventură cu o studentă?
Astăzi, însă, perspectiva se schimbă. Potrivit Dagoscopia, mai există o explicație (neconfirmată) a problemelor pe care le-a avut cancelarul german. Se speculează că Angela Merkel ar fi fost părăsită de soțul ei, Joachim Sauer, în vârstă de 71 de ani, profesor de chimie la Universitatea „Humboldt” din Berlin. Potrivit zvonurilor, bărbatul ar fi avut „o aventură cu o fostă studentă”. Descoperirea presupusei trădări i-ar fi provocat un șoc teribil Angelei Merkel. În această privință, portalul lui Roberto D'Agostino scrie: „Ea, fiica unui pastor luteran, crescutp în austera Germanie de Est comunistă, atât de puternic legată de simțul datoriei, s-a trezit într-o criză nervoasă ".Trădarea a dărâmat-o?
Cu alte cuvinte, presupusa trădare a soțului a aruncat-o pe Angela Merkel într-o depresie profundă care a determinat-o să „renunțe” la conducerea Germaniei timp de trei-patru luni. Asta at explica și crizele de tremurat, de altfel. „Unii medici, probabil au ghicit când au susținut că tremurăturile au avut drept cauză utilizarea (sau abuzul) de medicamente psihotrope, probabil utilizate masiv pentru a contracara depresia".
Din câte spun jurnaliștii italieni, se pare că idila Prof esorului Sauer nu a încetat nici până în zilele noastre. El continuă să dea "restanțe" cu fosta sa studentă. Numai că între soți ar fi intervenit un acord clar, conform căruia, atât timp cât Merkel este în centrul atenției din cauza pozișiei sale politice, viața lor intimă se va desfîășura într-o discreție maximă, scrie ziarul italien Il Giornale,Un rabin a descifrat „codul ascuns” al Bibliei. Află profețiile înfricoșătoare! Vine…