Regele fotbalului românesc, Gică Hagi a decis să se retragă din funcția de manager al Viitorului după 6 ani pe banca tehnică. Anunțul a fost postat, duminică, pe site-ul oficial al clubului.
„Astăzi, 2 august 2020, am decis să mă retrag din funcția de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanța, de pregătirea căreia m-am ocupat în perioada septembrie 2014 - 01 august 2020 și alături de care am trăit, pe banca tehnică, cele mai frumoase momente din această carieră prin câștigarea campionatului României, a Cupei României și Supercupei României.
Voi rămâne în continuare în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, unde alături de directorul tehnic voi coordona conceptul tehnic al Centrului de copii și juniori.
Împreună cu președintele clubului va trebui să găsim în zilele următoare un nou manager tehnic pentru FC Viitorul Constanța, pentru că acesta să aibă timpul necesar de a-și cunoaște echipa, jucătorii, până la începerea noului sezon al Ligii 1”, se arată în comunicatul de pe site-ul Viitorului.
La rândul său, Gică Hagi a ținut să precizeze retragerea sa din funcția de manager.
„Astăzi, 2 august 2020, am decis să mă retrag din funcția de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanța, de pregătirea căreia m-am ocupat în perioada septembrie 2014 - 01 august 2020 și alături de care am trăit, pe banca tehnică, cele mai frumoase momente din această carieră prin câștigarea campionatului României, a Cupei României și Supercupei României.
Voi rămâne în continuare în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, unde alături de directorul tehnic voi coordona conceptul tehnic al Centrului de copii și juniori. Împreună cu președintele clubului va trebui să găsim în zilele următoare un nou manager tehnic pentru FC Viitorul Constanța, pentru ca acesta să aibă timpul necesar de a-și cunoaște echipa, jucătorii, până la începerea noului sezon al Ligii 1”, a declarat Hagi pentru fcviitorul.ro.
Hagi va rămâne în continuare conducătorul clubului Viitorul, însă altcineva va sta pe bancă începând din sezonul următor. Cea mai mare performanță obținută de „Rege” ca antrenor al formației din Ovidiu a fost titlul de campion obținut în sezonul 2016-2017. De asemenea, sub comanda lui Hagi, Viitorul a câștigat o Cupă (2019) și o Supercupă (2019)
Rezultatele lui Gică Hagi în Liga 1 cu Viitorul: 94 de victorii, 50 de remize 65 de înfrângeri, scrie gsp.ro.