Ladislau Boloni a devenit deja istorie pentru gruparea de pe stadionul „Apostolos Nikolaidis”. Nemulţumiţi de rezultatele şi, mai ales, de stilul de joc mult prea defensiv practicat de Panathinaikos, sub comanda antrenorului în vârstă de 68 de ani, şefii grupării ateniene au decis să pună punct colaborării cu Boloni.

Potrivit presei din Grecia, conducerea lui Panathinaikos luase deja această hotărâre cu mai multe zile în urmă. Încă de la finalul derby-ului cu noua campioană Olympiakos Pireu, pierdut de elevii lui Boloni, cu scorul de 1 – 3, şefii trupei elene deciseseră să îşi ia la revedere de la tehnicianul român. Înfrângerea de pe teren propriu, cu Aris Salonic (1 – 2) şi remiza cu AEK Atena (1 – 1) nu au făcut decât să întărească şi mai mult decizia iniţială a acestora.

„Decizia de a renunţa la Ladislau Bloni este una definitivă şi irevocabilă. Această hotărâre nu a fost luată după meciul cu AEK Atena, ci cu mai mult timp în urmă, încă dinaintea eşecului cu ARIS Salonic” au anunţat jurnaliştii de la publicaţia Sport Time.

Boloni, acuzat pentru abordarea sa tactică

Instalat la conducerea băncii tehnice a lui Panathinaikos, în luna octombrie, Boloni s-a confruntat, în ultimele săptămâni, cu tot mai multe critici atât din partea propriilor jucători, cât şi din partea presei. Cu un bilanţ de 14 victorii, 6 rezultate de egalitate şi 9 eşecuri, Boloni a fost acuzat, în primul rând, pentru abordarea sa tactică, bazată pe o apărare supraaglomerată.

„Acelaşi om pe care toată lumea îl adora pentru eficienţa şi pentru modul său de lucru este acum răstignit” au concluzionat, la rândul lor, şi ziariştii greci de la Sport Time.

Panathinaikos, departe de competiţiile europene

În mandatul său, de doar jumătate de an, petrecut în curtea formaţiei de pe „Apostolos Nikolaidis Stadium”, Ladislau Boloni a jucat, mai mereu, cu sabia demiterii deasupra capului. Presa de la Atena a scris încă din februarie despre iminenta debarcare a acestuia.

Cu cinci runde înainte de sfârşitul play-off-ului, Panathinaikos mai are doar şanse mici pentru a prinde o calificare în cupele europene, aflându-se la şapte puncte distanţă de ultimul loc care duce în Europa.