Bolnavii paralizați primesc grad de handicap după cheremul comisiilor de evaluare

Deși rămasă cu hemipareză în urma unui accident vascular cerebral, o femeie de 80 de ani din Suceava nu și-a putut obține pensie de handicap dintr-o eroare de interpretare legislativă. Ca ea, mai sunt și alții. Motivele sunt halucinante.

În mai 2014, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății au promovat un ordin comun potrivit căruia și sechelele în urma afecțiunilor neurologice sunt în lista bolilor pentru care se acordă diferite grade de handicap. Aplicarea în practică a acestui ordin a făcut ravagii însă la comisiile județene de evaluare, unele dintre acestea considerând că parezele (pierdere ușoarămedie a forței musculare, slăbiciune musculară) accentuate, alături de plegii (afectare agravă a capacităților motorii) pot fi considerate sechele, pe când alții au preferat să se țină strict de litera legii care detaliază pe larg doar plegiile. În urma interpretării diferite a actului normativ s-a ajuns în situația în care unii bolnavi cu pareze din unele județe au primit grad de handicap, pe când alții, din alte județe, nu.

Marina Gregorean , 80 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, Suceava, a suferit în august 2013 un atac vascular cerebral în urma căruia a rămas cu partea stângă a corpului paralizată. Diagnosticele de hemipareză și disfazie au fost puse de medicii de la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, unde femeia a fost tratată. Potrivit vechilor reglementări legale, bătrâna nu se încadra în niciun grad de handicap, însă cum legea s-a schimbat, fiica ei i-a depus dosar medical la Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap din Suceava.

Drumuri făcute de pomană

Dosarul a fost depus pe 2 iulie. „Au verificat actele și miau spus că îmi trebuie neapărat copie după analiza computer tomograf”, explică Dana Bozaciuc, fiica femeii. În aceeași zi, a fost la spital, a depus o cerere pentru copie, a plătit pentru aceasta 9 lei, după care i s-a spus să vină peste o săptămână. Pe 7 iulie, s-a dus din nou la spital, apoi la Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap Suceava pentru a depune documentul cerut. Nimeni din comisie nu i-a spus femeii că mama sa nu s-ar încadra în vreun grad de handicap. „Mai mult, mi s-a spus că termenul pentru evaluarea la domiciliu este de 60 de zile și să aștept că într-o zi de vineri (zi de teren) o să vină la mama mea”, mai spune Dana Bozaciuc.

Săptămâna următoare, acest lucru s-a și întâmplat. „Atunci am aflat că hemipareza nu poate «aduce » decât o indem nizație de două sute și ceva de lei, că nu se poate obține drept de însoțitor, cu toate că au constatat starea mamei mele și incapacitatea ei de a se descurca singură”, adaugă fiica bătrânei.

E imobilizată la pat, dar nu primește nimic

Surpriza a fost maximă când, în urma vizitei la domiciliu, Marinei Gregorean i s-a eliberat un certificat din care reiese că nu se încadrează în niciun grad de handicap. Motivația comisiei face referire la acte normative din 2006 și 2007, nu însă și la ordinul din mai 2014.

Cazul bătrânei din Suceava nu este singular. O spune chiar purtătorul de cuvânt al Direcției de Asistență Socială Suceava, Nicoleta Daneliuc: „Hemipareza nu se încadrează la grad de handicap. Eu nu sunt medic, dar fac parte din comisia de evaluare și niciun bolnav cu hemipareză nu a primit grad de handicap, ci doar cei cu hemiplegii. Sunt foarte mulți nemulțimiți”. Coincidență sau nu, șefa comisiei de evaluare de la Suceava și-a depus demisia.

Astfel de cazuri au fost semnalate și la Olt, și la Caraș Severin.

Ce spune Ministerul Muncii: Bolnavii să reclame!

Într-un răspuns trimis de Ministerul Muncii, sechelele afecțiunilor neurologice din care fac parte și parezele (diparezele, hemiparezele, triparezele) ca și plegiile (monoplegiile, diplegiile, hemiplegiile, paraplegiile, tetraplegiile) sunt pe lista bolilor pentru care se acordă încadrare în grad de handicap, în funcție de gravitatea lor. Potrivit unor surse avizate, pentru că ordinul insuficient de clar a fost interpretat diferit, acum două săptămâni au fost trimise în teritoriu instrucțiuni metodologice de aplicare unitară, atât la șefii de comisii de evaluare, cât și la reprezentanți ai consiliilor județene. Reprezentanții Ministerului Muncii mai spun că bolnavii aflați în situația Marinei Gregorean cu pareze grave ar trebui să facă contestație la Comisia Superioară de la București, contestație care poate fi trimisă și prin e-mail la adresa registratura@anph.ro.