BOLNAVII cu scleroză multiplă, NEMULŢUMIŢI de fondurile alocate de Casa de Asigurări

Suma alocată, anul acesta, pentru tratamentul pacienţilor cu scleroză multiplă se menţine la aceeaşi valoare ca şi în 2013, valoare care nu acoperă tratamentul pacienţilor deja diagnosticaţi şi a celor care vor fi diagnosticaţi în viitorul apropiat, reclamă Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune.

Pacienţii sunt nemulţumiţi de fondurile alocate de CNAS, anul acesta, mai ales că şi în prezent, listele de aşteptare la trataent sunt destul de mari. „Adresăm un îndemn tuturor pacienţilor cu scleroză multiplă să se adreseze asociaţiei dacă au nevoie de susţinere. Începând cu anul acesta, ne propunem să dezvoltăm programe de informare şi de educare pe scleroză multiplă, prin care să oferim pacienţilor consiliere de specialitate, acces la grupuri de suport şi sprijin pentru ca aceştia să depăşească mai uşor problemele cu care se confruntă. În acelaşi timp, ne propunem să milităm pentru drepturile pacienţilor în faţa decidenţilor importanţi, pentru ca pacienţii cu scleroză multiplă să poată beneficia de acces la tratament fără discriminare”, a declarat Rozalina Lăpădatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA). Asociaţia îşi propune creşterea numărului de pacienţi incluşi în programul naţional de scleroză multiplă astfel încât toţi pacienţii care suferă de această boală să poată beneficia de tratament, reducerea perioadei de aşteptare a pacienţilor până la includerea în programul naţional, accesul pacienţilor la tratamente de ultimă generaţie, prin introducerea acestora pe lista de medicamente compensate. Scleroza multiplă este o afecţiune autoimună care afectează în jur de 10.000 de români. Boala afectează cu preponderenţă persoanele tinere, cu vârste cuprinse între 20 – 40 de ani, fiind considerată cea mai invalidantă boală a adultului tânăr şi afectează de două - trei ori mai mult femeile decât bărbații. Boala poate afecta și copii, încă de la vârste fragede.