Bolile care omoară cei mai mulţi oameni

Bolile care omoară cei mai mulţi oameni

Cancerul, bolile cardiovasculare şi malaria sunt bolile cu cea mai mare rată de mortalitate la nivel mondial. În România, în ultimii 17 ani s-au înregistrat 3000 de noi cazuri de cancer, însă datele neoficiale sunt mai "sumbre".

Cancerul provoacă cele mai mult decese la nivel mondial, iar numărul bolnavilor creşte simţitor an de an. În România, statisticile arată o creştere a cazurilor de cancer de la 40.000, câte erau în anul 1994, la 98.000, în 2011.

Conform Organziaţiei Mondiale a Sănătăţii, cancerul este responsabil de 12,5% decese din întreaga lume, devansând numărul deceselor provocate la un loc de SIDA, tuberculoză şi malarie.

Unul din doi bărbaţi şi o femeie din trei va suferi de cancer în viitor, iar anual se înregistrează 10-12 milioane de cazuri. În Uniunea Europeană cea mai des întâlnită formă de cancer este cancerul mamar, în cazul femeilor, şi cancerul pulmonar, în cazul bărbaţilor.

84 de milioane de bolnavi de cancer în următorii zece ani

Nici viitorul nu arată prea bine, întrucât specialiştii spun că numărul celor care vor cădea victime cancerului în următorii zece ani se ridică la 84 de milioane. Medicii nu au însă o explicaţie ştiinţifică a înmulţirii cazurilor de cancer, însă stresul ar putea fi un factor favorizant. De vină ar mai fi stilul de viaţă nesănătos, dar şi poluarea, întrucât cele mai multe cazuri se înregistrează în marile oraşe.

În ciuda progreselor medicinei, cancerul este o boală incurabilă. Tratamentele existente prelungesc durata de viaţă a pacienţilor, îmbunătăţesc calitatea vieţii pacientului, dar nu poate fi vorba de vindecare.

"Companiile farmaceutice investesc anual 20% din cifra de afaceri în cercetare încercând să descopere tratamente inovative. Din peste 700 de molecule noi care sunt acum în faza de cercetare şi dezvoltare, cele mai multe, 395, sunt destinate dezvoltării de medicamente noi pentru tratarea cancerului" a declarat Cristian Luţan, Director Executiv Adjunct, Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Tratamentul pentru malarie, greu accesibil populaţiilor sărace

Bolile cardiovasculare sunt, de asemenea, responsabile de un număr foarte mare de decese anual, atât la nivel global, cât şi în Romania. 80% din bolile cardiovasculare ar putea fi prevenite prin evitarea factorilor de risc: sedentarismul, alimentaţia nesănătoasă şi tabagismul.

Malaria este un alt flagel care este responsabil pentru moartea a 1.5 milioane de oameni anual în lume. Spre deosebire de cancer, unde nu există un tratament care să vindece boala, sau de bolile cardiovasculare care ar putea fi prevenite, pentru malarie există tratament, dar populaţia din ţările afectate nu are acces la el.

Ne puteți urmări și pe Google News