Bolile cardiovasculare, pe primul loc printre cauzele de deces ale moldovenilor. Datele ANSP

Boli cardiovasculare. sursa foto. EVZ

În Republica Moldova, în ultimii 20 de ani, bolile cardiovasculare se plasează constant pe primul loc printre cauzele de deces. Totodată, acestea dețin 57% din totalul deceselor cauzate de bolile netransmisibile. Datele au fost prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) în contextul marcării, pe 29 septembrie, a Zilei mondiale a inimii.

În acest an, Ziua mondială a inimii este marcată sub genericul „Folosește-ți inima pentru acțiune”. Scopul campaniei este de a motiva țările să dezvolte planuri naționale de acțiune pentru prevenirea bolilor cardiovasculare.

Numărul cetățenilor care suferă boli cardiovasculare, în creștere

Potrivit ANSP, incidența prin bolile cardiovasculare, în anul 2023, a constituit 206,5 cazuri la 10 mii locuitori. Cifrele sunt în creștere comparativ cu anul 2022, când s-au înregistrat 200,5 cazuri la 10 mii de locuitori.

Medic. Sursă foto: Unsplash

Cauzele dezvoltării bolilor cardiovasculare sunt asociate cu un șir de factori de risc comportamentali. Este vorba de: consumul de tutun, alimentaţia nesănătoasă, abuzul de alcool, inactivitatea fizică. Acestea sunt influențate și de factori de risc fiziologici. Este vorba de: tensiunea arterială înaltă, nivelul crescut al colesterolului seric, glicemia crescută, obezitatea. O influență semnificativă o au și factorii de risc precum vârsta, sexul și predispoziția genetică.

Bolile cardiovasculare, în topul solicitărilor serviciilor medicale de urgență

Datele oficiale arată că peste 10 mii de pacienți au fost spitalizați anul trecut la Institutul de Cardiologie, iar numărul intervențiilor chirurgicale este în creștere de la an la an.

De la începutul anului curent, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a deservit circa 516 200 de solicitări cu diverse patologii. Astfel, urgențele cardiovasculare constituie 24,7% din numărul total din acestea.

De la începutul acestui an, intervenția ambulanței a fost solicitată la 124 123 persoane cu urgențe cardiovasculare. Dintre acestea, 39 280 cazuri au constituit urgențe majore.

Urgențe medicale/Sursa foto: www.facebook.com/CNAMUP

În timpul deservirii solicitărilor, medicii de la ambulanță au efectuat circa 141 400 de electrocardiograme. După acordarea asistenței medicale urgente, echipele medicale au transportat 35 726 de pacienți la spital pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar.

În Republica Moldova persoanele cu probleme cardiovasculare beneficiază gratuit de asistență medicală în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice, dar și de mai multe medicamente compensate, prescrise de medici de familie. Pentru depistarea precoce a afecțiunilor inimii sunt efectuate gratuit o serie de investigații care identifică și confirmă maladia.

Bolile cardiovasculare la nivel mondial

Bolile cardiovasculare (BCV) sunt cauza numărul unu din lume de invaliditate și decese premature, provocând anual peste 20,5 milioane de decese la nivel global. BCV este un grup de tulburări ale inimii și vaselor de sânge, ce includ: bolile coronariene, bolile cerebro-vasculare, bolile reumatice ale inimii și alte afecțiuni. Cea mai răspândită BCV este hipertensiunea arterială.

În Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății, BCV reprezintă circa 42,5% din totalul cazurilor de decese înregistrate anual, ceea ce înseamnă peste 10 mii de decese în fiecare zi.

Atacurile de cord și accidentul vascular cerebral provoacă peste 85% din decesele cauzate de BCV, iar a treia parte dintre acestea se întâmplă prematur, adică până la 70 de ani. Peste 75% dintre decesele cauzate de BCV se întâmplă în țările cu venituri mici și medii.

Conform prognozelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, până în anul 2030, numărul total de decese din cauza bolilor cardiovasculare va atinge cifra de 23 milioane de cazuri anual.