Bogdan Stelea, dezvăluiri despre bătaia cu Ionel Ganea de la echipa națională. „El era și este un animal”

Sursa foto: Arhiva EVZ

Bogdan Stelea, în vârstă de 54 de ani, fostul portar al naționalei României, a rememorat conflictul violent pe care l-a avut cu Ionel Ganea, 49 de ani. Bătaia a avut loc în urmă cu douăzeci de ani, într-un cantonament al echipei naționale.

Ionel Ganea și Bogdan Stelea s-au intersectat la echipa națională între 1999 și 2005. Ei au făcut parte din lotul național în mandatul de selecționer al lui Ladislau Boloni, 2000-2001.

Între cei doi fotbaliști a avut loc un moment violent, de care „Arnold” și-a adus aminte recent. De asemenea, și fostul portar, Florin Prunea, a vorbit vara trecută de conflictul dintre cei doi colegi ai lui.

Bogdan Stelea: „El mi-a dat mai bine, eu nu l-am prins ca lumea”

Fostul portar a mărturisit că erau la antrenament când a avut loc incidentul. Fotbaliștii aveau de făcut exerciții unu conta unu, doi contra doi și trei contra trei. În timpul antrenamentului, Ganea „i-a tot căpăcit pe ăștia mai tineri”. Chiar și Adrian Mutu a fost supus acestui tratament. Fostul internațional ba chiar i-a rupt un lanț de la gât colegului său mai mare.

„La o fază, a scăpat singur cu mine și eu am ieșit tare la el și l-am lovit. Fiind țeapăn, că el era și este un «animal», nu a simțit mare lucru. Și de acolo ne-am luat cu gura...eu m-am dus să dau în el și ne-am dat. El mi-a dat mai bine mie, eu aveam și mănuși în mână, nici nu l-am prins ca lumea când am dat, că primul care a dat am fost eu. Când mi-a dat, mi-a dat destul de bine”, a spus Bogdan Stelea, potrivit Orange Sport.

Cu toate acestea, Stelea a fost chestionat despre relația dintre cei doi din prezent. În acest context, fostul portar a precizat că atunci când au ajuns la vestiar, incidentul era ca și uitat.bogda

Ionel Ganea, listă lungă de episoade de violență

Ionel Ganea a fost, de-a lungul timpului, protagonistul mai multor episoade violente. Fostul antrenor Gabriel Stan a povestit, în decembrie 2021, cum Ganea, pe care l-a pregătit la FC Brașov, și-a bătut un coechipier în vestiar.

Sursa foto: arhiva EVZ

Poate cel mai celebru episod care i-a umbrit cariera fostului fotbalist s-a petrecut în 2007, la un meci între Poli Timișoara și Rapid. Atunci, Ganea l-a strâns de față și l-a lovit cu pumnul în coaste pe arbitrul asistent Dorin Mudura.

Mai mult decât atât, Ioana, fiica lui Ionel Ganea, i-a reproșat acestuia, în 2020, modul în care și-a tratat fosta soție, pe Dana Iaru: „Ionel a fost mereu un om foarte dur, foarte mulți ani a fost violent față de familia lui, mai ales față de mama. Eu nici nu știu cum a rezistat atât timp, mereu am întrebat-o cum… Dar nici ea nu știe”.