Bogdan Mihai Ionuț, celebrul tenor care a cântat la deschiderea Operei din Dubai, Jefuit la București

Tenorul s-a întors acasă ieri dimineață. După triumful înregistrat în Dubai, artistul a avut parte de o primire foarte neplăcută. Taximetristul care l-a dus acasă l-a lăsat fără valiză!

Prima reacție a artistului a fost aceea de a lansa pe rețelele de socializare un apel, prin care cerea ajutor.

Iată aici, apelul artistului: „Îi rog pe toți cei care au posibilitatea să găsească și cunosc patroni de la firme de taxi din București, să se intereseze și poate să îl găsească pe cel care, în data de 8.09.2016, mi-a furat valiza cu bunuri. Cursa a fost efectuată în jurul orei 4 dimineața din fața magazinului Glow (de la Lupoaica mai jos - zona Lipscani - n.r.) și am fost lăsat acasă în fața scării în Militari Residence. Am coborât din mașină, însă acesta (taximetristul –n.r.) a închis ușile și a plecat în trombă! În poza atașată se poate vedea cum arăta valiza.” Din păcate, după o călătorie așa de lungă, Bogdan Mihai Ionuț nu s-a gândit că trebuie să memoreze indicativul taxiului sau firma la care a apelat. „Regret nespus că nu îmi pot aminti firma sau indicativul, însă o posibilitate să fie găsit trebuie să existe! Voi merge și la poliție să am acces la camerele video din zonă, să văd ce și cum! În valiză aveam laptop, telefon, hard extern, bijuterii și alte bunuri de valoare! Ofer recompensă persoanei care reușește să mă ajute! Mulțumesc mult!”.

Cazul este la Poliția din Chiajna

În loc să fie primit cu flori și respect, pentru că este apreciat de cei mai mari artiști ai lumii, tenorul român a fost primit de un hoț!

După ce s-a dezmeticit din această uluire, artistula mers la Poliția Capitalei să depună plângere. Cazul a fost preluat, până la urmă, de Poliția din Chiajna.

Pățania tânărului artist a creat un val de revoltă pe rețelele de socializare. Prieteni, cunoscuți, admiratori au dat mai departe mesajul, în speranța că hoțul va fi prins cât mai curând.

Luni vă invităm să citiți un amplu interviu realizat cu tenorul Bogdan Mihai Ionuț, acum câteva zile, când încă se afla la Dubai.

Felicitat de Placido Domingo

Ionuț, primul artist român care a cântat la Opera din Dubai, era ovaționat de publicul din țara arabă pentru rolurile sale din „Bărbierul din Sevilla”și din „Don Giovanni”. Chiar legendarul Placido Domingo l-a felicitat pentru prestațiile sale. Tânărul tenor român este unul dintre cei mai apreciați reprezentanți ai Școlii Românești de Canto. A cântat alături de cei mai importanți artiști lirici ai lumii, pe cele mai mari scene, este favoritul criticilor de specialitate. Vă redăm aici un răspuns din interviul pe care l-am obținut de la acest fenomenal artist – nota bene – înainte de jaf! – „Proiectul cu Opera din Dubai îi aparține agentului meu, domnul Mario Dradi, dânsul fiind o figură marcantă în lumea agenților de operă din lume. A lucrat cu mari nume ale liricii mondiale, un exemplu elocvent este faptul că ideea concertului celor trei tenori Luciano Pavarotti, Jose Carreras și Placido Domingo îi aparține”.

FOTO: Tenorul Bogdan Mihai Ionuț