Pălăria, neagră, nu-i lipsește. Altfel, în blugi trei sferturi, un tricou și foarte multă dispoziție care te face să crezi că omul acesta poate orice. N-are obstacole. Actorul și regizorul Bogdan Fanariu. Cel care a realizat primul film din România cu telefonul mobil.
Pentru că pur și simplu așa s-a întâmplat. Era la începutul acestui an. Varianta de bază fusese a unei producții cu tot tacâmul, în stilul platourilor consacrate. Ei bine, s-a retras producătorul, cu tot cu finanțarea.
De la o vorbă...
Echipa de actori, 17 la număr, deja constituită, în general prieteni și colegi de-ai lui Bogdan, da, toți au impresia că proiectul inițial s-a dus pe copcă. Moldoveanul, căci e născut în orașul Negrești, de Vaslui, o tot ținea pe-a lui în discuțiile ad-hoc. ”Și cu telefonul, și tot fac filmul ăsta. ”Vama Veche fără filtru”. E titlul.
Azi așa, mâine tot la fel, până când ideea înflorește. Chiar, de ce nu am face un film cu telefonul mobil?! Unii au zis că glumește. Pe urmă și-au dat seama că treaba devenise extrem de serioasă.
Dotările
Îmi prezintă aparatele folosite în această întreprindere. Telefonul. Al său. Pe care îl are deja de cinci ani. Un microfon direcțional pentru aparatul de vorbit, apărut pe piață de vreo doi ani.
Cum adică direcțional? Îl întreb. Îmi explică. Personajele sunt în fața ta, iar alte surse de zgomot în spatele lor. Atunci sunetul de bază, captat, e al celor care joacă scena respectivă. Deci e importantă poziționarea în spațiu.
Bun, și ce ai mai avut în dotare? ”Pisica”. Un fel de mingiuță, stufoasă, care se pune pe microfon, ca să atenueze vântul, cel care poate să distorsioneze calitatea sunetului. În cele din urmă, încărcătorul și bateria externă.
”Roboțelul”
Atât? ”Atât”. Unii au vrut să-i împrumute și telefoanele lor, să filmeze și cu ele. Bogdan i-a refuzat. Numai cu al lui.
Și încă ceva foarte important. Aplicația. Cu toate tipurile de setări pentru o cameră profesională. Cu fel și fel de reglaje. Așadar ai avut pe mobilul tău aplicația asta, trag concluzia.
Un avantaj e că smartphon-ul său e mai vechi. Modelele ”antice” au dispozitivul de filmat fără acel soft care să uniformizeze automat imaginea. Cu aplicația de care vă ziceam regizorul făcea acele setări de care avea nevoie, fără ca ”roboțelul” să-i corecteze luminile și umbrele. ”La telefoanele noi vine autocorectorul și îți dă totul înapoi”.
Ca atare, ai nevoie să știi meserie. Ca să obții, chiar și de la un aparat minuscul, acele cadre care nu doar să arate, ci și să vorbească de la sine. ”Setezi în funcție de ce îți dorești. Totul e manual. Pe scurt, trebuie să știi meserie. Nu e totul să ai un telefon și să te apuci să filmezi”, vorba expertului.
Câteva cifre
Bun, hai să tragem o linie, după tot ce mi-ai povestit. Facem un calcul. Aplicația zici că te-a costat 120 de lei. Pentru microfon ai plătit 350 de lei. ”Cu tot cu pisică”. Mai punem și bateria externă, 60 de lei. În total 530 de lei. Asta a fost investiția ta în partea tehnologică a producției.
A, să nu uite de stabilizatorul de imagine! Ca spectatorul să nu vadă pe ecran tremurul mâinii celui care a imortalizat narațiunea. Un stabilizator bun te duce la 200 sau 300 de euro. Bani pe care nu-i avea.
Așa că a luat un dispozitiv similar, dar mai rudimentar, pe care îl avea la bicicletă și l-a modelat acasă, cum a știut mai bine, cu ceva legături, și cu un lemn, ca să-l atașeze la telefon. Fără alte cheltuieli.
Mișcările corpului
Practic și-a folosit corpul ca pe un fel de mecanism în slujba proiecției. Vasluianul a cules senzațiile, replicile, aburul văzduhului de la început până la sfârșit. Știe și pantomimă. Așa că mișcările stânga-dreapta, sus-jos îi erau cunoscute. Brațele conduceau lentilele asemeni unui scripete.
Nici măcar trepied nu a folosit. Ar fi însemnat poziționări statice. Ori întâmplările trebuie să aibă aerul de tinerețe și de libertate. Ca atare, cadrele în continuă schimbare conferă senzația asta.
Aparatul de filmat, hai să-i spunem telefonului aparat, s-a aflat mereu la doi sau cel mult trei metri de actori. Ca să prindă și cuvintele, evident.
Fără ”motor”
Când începeai să filmezi mai strigai ”motor”? Ca în cinematografia clasică. Râde. ”Bună întrebarea asta!”. Apoi explică. ”Ziceam acțiune pentru dublă”. Dar apăsa pe ecarn înainte ca actorii să intre efectiv în scenă.
Nici nu mai repetau pentru fiecare dublă în parte, cum se face în mod normal. Știau replicile pentru secna respectivă și gata. Acțiune. Este iarăși un element care conferă naturalețe.
Numai două scene le-au filmat de mai mult ori, din cauze strict tehnice. În rest, ce vedeți în film sunt trăirile acelor momente.
Editarea ulterioară s-a limitat la reglajul luminilor. ”Am preferat imaginile brute. Fără prelucrare. Cum au fost filmate cu telefonul, așa le vedeți în film. Am făcut baza, reglat puțin luminile și balansul în alb, dar fără colorizare”.
”Povestea mea. A noastră”
Să ne aplecăm un pic asupra scenariului. pe care tot Bogdan l-a scris. Ajungem la esența voinței interlocutorului meu de a-și duce la capăt visul, chiar dacă a întâmpinat atât de multe obstacole. În cele 75 de minute ale peliculei ”se vor regăsi mulți”.
Este povestea unor tineri care, încătușați de rigorile orașului și ale joburilor, se dezlănțuie. Vor să guste, din nou, libertatea. Nu se mai uită în urmă. Fug pur și simplu spre visele pe care le-au lăsat undeva. Pe țărmul mării. Posibil acolo. Și oriunde altundeva. Fiecare are destinul lui, nu-i așa? ”Filmul este despre tinerețe. Despre studenție. Este povestea mea. A noastră”.
Și totuși noroc...
Cifră cu noroc, totuși. Pe 13 au început filmările. În luna mai. Au durat 11 zile, dintre care trei în București și restul în Vama Veche.
Actorii, cum spusesem la început, au dat dovadă de spirit de echipă. Cuvintele au semnificație aparte, pentru că toți au acceptat implicarea pe banii lor. Deplasarea și cazarea. ”Toți au crezut foarte mult în acest proiect”.
Nu s-a făcut casting, adică să aleagă interpreții. Regizorul nici nu ar fi conceput să înlocuiască pe cineva, în caz de forță majoră. Dar nimeni din grup nu a renunțat.
Pentru muzică a luat legătura cu trupa ”Vama”. Le-a arătat imaginile, au făcut impresie bună și au bătut palma.
N-am inventat noi roata
Lungmetraj cu telefonul. La noi, în România, e o noutate. Nu și în alte țări. Aud despre ce se întâmplă în America, unde până și mari regizori au intrat pe plaja asta. ”Cineva spunea că de la sate ne mutăm în oraș, iar din oraș ne mutăm pe net. Dacă ai o poveste de spus, o spui oricum. Artistul este oglinda vremurilor în care trăiește”, e atât de simplu cum o spune Bogdan Fanariu.
Filmul a fost lansat pe 6 iulie. Normal, în Vama Veche. Îmi spusese că e în discuții cu o mare casă de distribuție, ca pelicula să ajungă în cinematografe. Ca mai apoi și pe Internet.
Și-a dat seama că a găsit o nișă, bazată tot pe ustensila de telecomunicație, pe care vrea s-o exploateze la maximum. Urmează ”Vama 2”, generic intitulată așa. Apoi ceva despre Dracula, dar într-un mod neconvențional de exprimare.
Festivalul filmelor cu telefonul
Fiți atenți la ce urmează! Anul viitor are de gând să organizeze primul festival, de la noi din țară, nu știu dacă or fi și afară, dedicat filmelor realizate – ghiciți ?! – cu smartphone-ul.
Precizează din capul locului că nu e vorba de a te face vedetă în cele mai ciudate ipostaze. Participanții trebuie să vină cu o poveste. Nu vă gândiți neapărat la un lungmetraj. Dar să fie artă. Totuși. ”Va fi un festival unde aștept generația care s-a mutat pe online”.
Remarc delimitarea între cele două sfere. Tehnologia și miniaturizarea de care suntem înconjurați. E un palier, Al doilea, umanitatea. Exact ce spune Bogdan, acea întâmplare cu dichis și cu învățăminte. Altfel spus, te folosești de știință pentru a transmite sentimente.
Ce vor românii
Îl întreb pe regizor ce își doresc românii să vadă. Pe ecranele de toate formele. De la cinema până la Youtube. ”Românii vor să vadă povești românești. Vor să vadă România fără filtru, simplitatea și naturalețea, spectacolul vieții”.
Eu îl îmboldesc. Când azi se promovează cu totul altceva decât spui tu, grotescul și mârlănia, crezi că vei avea succes? ”Suntem inteligenți și frumoși. Oamenii aceștia trebuie scoși în evidență”, o ține pe-a lui.
Aruncă apoi pastila. ”De-asta m-am întors în România. Pentru pământul acesta și pentru oamenii lui”.
Cei mai frumoși ani
Cine ești tu, Bogdan Fanariu? E un om care la 33 de ani își aduce aminte cu cea mai mare bucurie de copilăria sa, din casa bunicilor, din satul Rafaila, județul Vaslui. ”Cei mai frumoși ani din viața mea”.
Se gândește să facă un film și despre acea perioadă. Să fie încă o narațiune scoasă în lumină, nu rămasă sub cine știe ce lespezi ale uitării. Ca și cu Vama Veche...
A făcut școala în Botoșani, unde locuiau părinții lui. La 17 ani pleacă de acasă, direcția fiind clară, spre Capitală, cu gândul actoriei. Și-a câștigat singur pâinea în acei ani. Nu vrea să intre în amănunte.
Spre Marea Britanie
Își vede visul cu ochii în 2008, admis la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică. Dar actorul își dă seama că vrea mai mult. Regia. De data asta îl așteaptă, pe linia destinului, un drum și mai lung, în 2012, spre Marea Britanie, la Bedfordshire University.
Nu uită de genul epic. În examenele din facultate, acolo, peste mări, el și cu un coleg, un alt român, Florin Brânză, erau apreciați. Pentru că făceau filme care aveau o pildă, te conduceau spre o temă anume.
Ultima explicație
Și te-ai întors în România. Debutul său în cinematografie are loc în 2019, dar nu în filmul cu telefonul. Un altul, ”Taxi”, realizat tiparul normal. Pe care acum îl pregătește să intre în festivaluri. ”Cu telefonul e al doilea lungmetraj al meu”.
De ce te-ai întors în România? Dincolo de pământul de care ți-era dor, asta ai spus, și de toți ai tăi. L-au debusolat șabloanele. Cam asta ar fi, pe scurt, explicația.
După care vine esența. ”Știți care e diferența între străini și români? Străinii socializează, românii se împrietenesc”.
De-asta...