Bogdan Bratu, fostul director al DRDP Craiova, scapă de închisoare. A fost angajat pe baza unei diplome false

Bogdan Bratu, fostul director al DRDP Craiova, scapă de închisoare. A fost angajat pe baza unei diplome false

Bogdan Bratu, fostul director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, a primit sentința în dosarul în care a fost acuzat că a ocupat funcții de conducere fără să aibă studii necesare în domeniu. Totul a fost posibil însă, pentru că și-a falsificat diploma de licență.

Potrivit judecătorilor, faptele comise de Bogdan Bratu s-au prescris și prin urmare nu mai poate fi condamnat pentru ele. Astfel, fostul director al DRDP a reușit să scape de închisoare, însă este nevoit să restituie o sumă enormă de bani. Judecătorii au stabilit că acesta trebuie să restituie salariile pe care le-a încasat în timp ce ocupa funcții de conducere, timp de șapte ani.

Bogdan Bratu nu va fi închis

Suma se ridică la aproximativ 900.000 de lei. Curtea de Apel București a pronunțat decizia pe data de 13 decembrie, fiind una definitivă. Fostul șef la Drumuri a fost pus sub acuzare în 2021 pentru înșelăciune, însă faptele s-au prescris pe 24 mai 2019. În vara acestui an, Judecătoria Sectorului 1 București a încetat procesul penal împotriva fostului director.

Bratu a susținut mereu că diploma lui de licență, ce s-a dovedit a fi falsă, este reală și a obținut-o de la Universitatea de Petrol Gaze din Ploiești. Potrivit judecătorilor, acesta nu avea cum să susțină licența pentru că nu avea studii universitare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bratu s-a angajat în cadrul CNAIR în 2014 ca șef de agenție în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București – subunitatea Giurgiu.

Bogdan Bratu a absolvit doar liceul

În urma anchetei s-a stabilit că în momentul angajării la CNAIR, Bogdan Bratu era doar absolvent de liceu, deși pentru post trebuiau studii universitare obligatorii.

Diploma lui de licență a fost anulată în 2016, după ce a fost condamnat fostul rector al Universităţilor Alexandru Ghica și Europa Ecor, Mina-Silviu Dobronăuţeanu, cel care conducea rețeaua de falsificare a actelor de studii. Cu toate acestea, nici Bratu și nici alții nu au fost puși sub acuzare când rectorul a fost condamnat.

Deși a fost achitat în prima instanță, Bratu s-a arătat nemulțumit de prejudiciile pe care trebuie să le plătească, în valoare de 880.000 de lei. Curtea de Apel București a respins apelul pe 13 decembrie și a stabilit în mod definitiv că Bogdan Bratu trebuie să plătească, potrivit Libertatea.