Bogdan Aurescu s-a întâlnit la Casa Albă cu consilierul pentru securitate al președintelui Trump
- Maria Stan
- 25 mai 2018, 10:01
Consilierul prezidențial pentru politică externă, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit joi, la Casa Albă, cu John Bolton, consilier pentru securitate naţională al președintelui Donald Trump.Discuțiile s-au axat pe „soliditatea parteneriatului strategic” , informează ambasada SUA la București, printr-un comunicat de presă.
La întâlnirea oficială a participat și ambasadorul României la Washington, George Maior.
„În cadrul întrevederii cu ambasadorul John Bolton au fost discutate aspectele cele mai importante ale cooperării dintre România şi SUA în cadrul Parteneriatului Strategic, cu accent pe cooperarea în domeniul securităţii şi apărării. Bogdan Aurescu a transmis mesajul preşedintelui României, Klaus Iohannis, către preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, cu privire la angajamentul României şi al său personal pentru soliditatea Parteneriatului Strategic dintre cele două state şi dorinţa fermă a României de a pune în practică toate deciziile luate cu prilejul întrevederii excelente a celor doi preşedinţi de la Casa Albă din iunie 2017, când a fost convenită aprofundarea tuturor dimensiunilor Parteneriatului Strategic”, se arată în comunicat.
Oficialul american a exprimat aprecierea Administraţiei americane pentru mesajul preşedintelui României şi pentru tot ceea ce face România în cadrul NATO, respectiv la nivel regional, ţinând seama de poziţia strategică a ţării noastre şi provocările existente în regiunea Mării Negre, potrivit sursei citate.
În context, Bogdan Aurescu a punctat faptul că România a alocat 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare, fiind în 2017 pe primul loc între aliaţii NATO în privinţa creşterii cheltuielilor de apărare (45%), 33% dintre acestea fiind alocate achiziţiilor de echipamente.
De altfel,cei doi interlocutori au discutat despre pregătirea summit-ului NATO din iulie, de la Bruxelles, şi au căzut de acord că este necesar ca în cadrul acestei reuniuni la vârf să fie acordată o atenţie sporită situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre.