Bölöni, în cărţi pentru Belgia

Ladislau Bölöni, fostul antrenor al naţionalei de fotbal a României, aflat în prezent pe banca tehnică a echipei Standard Liège, se numără printre candidaţii la postul de selecţioner al primei reprezentative a Belgiei, după ce Rene Vandereycken a fost demis.

Numele lui Bölöni a fost vehiculat de presa din România pentru preluarea, din nou, a postului de antrenor la naţionala tricoloră. 

Din cauza rezultatelor slabe, Federaţia Belgiană de Fotbal a decis demiterea lui Vandereycken. În Grupa 5 de calificare la Cupa Mondială de anul viitor, Belgia este pe locul 4, cu 7 puncte, după Spania (18 puncte), Bosnia (12 puncte) şi Turcia (8 puncte).  

Potrivit presei, principalul favorit pentru înlocuirea lui Vandereycken este fostul fotbalist belgian Eric Gerets, aflat momentan sub contract cu formaţia franceză Olympique Marseille. Pe lista federaţiei se află şi olandezul Dick Advocaat.