Bölöni: "Am făcut spectacol cu Liverpool!"

Manşa-tur din turul trei preliminar al Ligii Campionilor a fost una fastă pentru români.

După ce, marţi seară, Adi Mutu a deschis drumul Fiorentinei spre grupe, învingând Slavia Praga cu 2-0, alţi compatrioţi au obţinut rezultate notabile, în jocurile disputate miercuri. Capul de afiş l-a ţinut Loţi Bölöni, antrenorul lui Standard Liege, care a scos o remiză onorabilă pe teren propriu, 0-0, în faţa celebrei Liverpool, la capătul unui meci pe care l-a dominat copios. „Echipa mea a făcut spectacol cu Liverpool! Nu sunt prea mulţumit de atac. Ne-a lipsit golul. Am ratat ocazia de a face o mare performanţă. 0-0 pe teren propriu nu ne condamnă, însă va trebui să marcăm pe Anfield Road“, a declarat Loţi Bölöni. Site-ul UEFA a lăudat evoluţia celor de la Standard, care au ratat şi un penalty, prin Bonfim, notând că Reina, portarul englezilor, i-a salvat pe „cormorani“ de la înfrângere.   Răzvan Raţ ratează Letonia Românii care evoluează pentru echipele din Ucraina sunt ca şi calificaţi în faza grupelor. Şahtior Doneţk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, cu Răzvan Raţ titular, a trecut, pe propriul teren, de formaţia croată Dinamo Zagreb cu 2-0, goluri Srna şi Jadson. Din păcate, Raţ s-a accidentat la coapsa stângă şi a fost schimbat încă din minutul 8. Internaţionalul român este în pericol să rateze amicalul României cu Letonia, programat la mijlocul săptămânii viitoare, şi, posibil, primele două meciuri din preliminariile Campionatului Mondial, cu Lituania şi cu Feroe.   Dinamo Kiev, echipa românului Tibi Ghioane, a făcut spectacol, în deplasare, cu Spartak Moscova, înlăturând orice dubiu în privinţa calificării, după o victorie clară, scor 4-1.