Cazul familiei Bodnariu a creat o adevărată isterie în 2015. În perioada respectivă, un român căsătorit în Norvegia s-a trezit în centrul unui scandal uriaș, după ce autoritățile l-au lăsat fără cei cinci copii.
Familia Bodnariu a devenit cunoscută în anul 2015. Copiii celor doi soți au fost luați de organizația Barnevernet, după ce cazul lor a fost reclamat de directoarea școlii. În perioada respectivă au fost organizate numeroase proteste, atât în țară cât și în străinătate, în semn de sprijin pentru cei doi soți. După ani de zile de la momentul de cumpănă, familia a luat o decizie neașteptată.
Familia Bodnariu, coșmar trăit în Norvegia
Marius Bodnariu este inginer IT, iar soția lui, Ruth, este asistentă medicală. Cei doi au trăit un coșmar în anul 2015. Pe rând, toți cei cinci copiii ai lor au fost luați de o organizație din Norvegia, în urma unul denunț făcut de directoarea școlii în care învățau cele două copile ale familiei, Eliana (8 ani) și Naomi (9 ani).
După momentul respectiv, copiii au ajuns în familii-surogat, spre disperarea celor doi soți Bodnariu.Băiețelul cel mic era un bebeluș abia născut, care era alăptat.
Ambii au fost anchetați, pe fondul declarațiilor făcute de directoarea școlii. Aceasta ar fi spus că cele două copile ar fi agresate. Mai mult, aceasta le-ar fi transmis autorităților și faptul că cele două micuțe ar fi îndoctrinate din punct de vedere religios.
Ce își reproșează tatăl
După ani de zile de la momentele cumplite trăite în străinătate, Marius Bodnariu susține că își face procese de conștiință. Acesta regretă că nu a petrecut mai mult timp cu copiii pe care a reușit să-i recupereze de la statul norvegian după 6-7 luni.
„Ce mi-am reproșat cel mai mult e că aș fi putut petrece mai mult timp cu copiii, dacă puneam altfel prioritățile, în raport cu tot felul de activități, cum ar fi construcția casei, repararea mașinilor…”, a precizat Marius Bodnariu în cadrul emisiunii. ,,Reţeaua de Idoli” difuzată luni, 18 decembrie, la TVR 2.
Cazul Bodnariu. Soții au părăsit Norvegia
Marius Bodnariu susține că a avut nevoie de suportul psihologilor pentru a trece peste momentul dificil.
Cei doi soți au ales să se întoarcă definitiv în România și să își ducă viața mai departe. După mai bine de șapte ani de la momentul respectiv, tatăl care s-a luptat cu statul norvegian este recunoscător că a reușit să își ia copiii înapoi.
Marius Bodnariu spune că autoritățile norvegiene ar fi încercat inclusiv să împiedice plecarea lor în România.
„Am și primit confirmări, după ce am plecat, că dacă ar fi știut de planul nostru, nu plecam. Găseau metode să ne țină, ar fi pus piedici. Asta au și arătat. După ce au venit copiii, au luat o măsură, o impunere de ajutor și lucruri care nu-și aveau rostul, nu erau nici legale, iar noi le-am contestat”, a spus acesta, arată rețeteșivedete.
Soții Bodnariu au ales să își trăiască viața discret, după valul uriaș de expunere prin care au trecut. Acum trăiesc într-o localitate din zona Brașovului, iar familia s-a mărit cu încă doi copii. Despre viața lor de acum, Irina Păcurariu va prezenta în acestă seară un reportaj la TVR2, ora 21.00.
.