Premierul Emil Boc a transmis un mesaj de condoleanţe familiei lui Grigore Vieru, arătând că poetul a reprezentat un model de patriotism şi un simbol care şi-a câştigat un loc de cinste în cultura României.
"Am primit cu profund regret vestea trecerii la cele veşnice a marelui poet şi patriot Grigore Vieru. Artist şi militant, liric de mare talent şi conştiinţă înaltă, inovator în creaţie dar şi păstrător al tradiţiei, Grigore Vieru şi-a câştigat un loc de cinste în memoria culturală a ţării noastre. Aduc un omagiu celui care, prin credinţa şi forţa morală cu care s-a dedicat apărării limbii, spiritului şi valorilor româneşti, a devenit un model de patriotism şi un simbol", se arată în mesajul premierului.
Grigore Vieru, care avea 73 de ani, a fost internat în stare gravă la Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină de Urgenţă din Chişinău după ce a fost rănit într-un accident rutier şi a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Zi de doliu naţional
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a semnat decretul privind declararea zilei 20 ianuarie ca zi de doliu naţional şi constituirea Comisiei de stat pentru organizarea funeraliilor poetului Grigore Vieru.
Astfel, pe 20 ianuarie, în toate localităţile Republicii Moldova vor fi lăsate în bernă drapelele de stat, iar la ora 10:00 se va cinsti memoria poetului prin păstrarea unui moment de reculegere.
Citiţi şi A murit Grigore Vieru -"Şi din mormânt voi spune adevărul"