Premierul Emil Boc s-a declarat ieri supărat că, deşi deţine majoritatea la Senat, puterea a lăsat să treacă iniţiativa legislativă a opoziţiei de reducere a TVA la 5% pentru alimentele de bază.
"Şi eu am fost supărat pe colegii mei că nu i-au acordat atenţia necesară în Senat, ca nici acolo să nu treacă, măcar ca semnal, acest proiect de lege. În acest moment, avem majoritate şi sper că o vom avea până la sfârşitul mandatului", a spus Boc, aseară, la Realitatea TV. În acelaşi timp, premierul a admis că este posibil să-şi piardă majoritatea în condiţiile actualelor măsuri de austeritate. "În vremuri grele, este posibil orice. În acest moment, avem încă la Senat plus un senator, chiar dacă a plecat domnul Nistor. La Camera Deputaţilor, avem o majoritate de 20 şi ceva de deputaţi peste jumătate plus unul. Asta nu înseamnă că ea nu poate să aibă probleme într-un moment sau altul. Am avut multe asumări de răspundere, unde unii colegi au mai avut probleme", a spus Boc, atebţionat de altfel şi de preşedintele Traian Băsescu că există riscul pierderii majorităţii parlamentare. "Am abordat acest subiect de mai multe ori, cu privire la majoritatea parlamentară, la necesitatea de a putea menţine coagulat spectrul guvernamental", a spus Boc, adăugând că Guvernul poate rămâne în funcţie doar atâta vreme cât este susţinut de o majoritate parlamentară.