Bobocii se numără în luna mai

RECOMANDARE. Părinţii îşi pot înscrie copiii în clasa întâi până în luna mai. Aceasta este recomandarea făcută de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

Scopul: contorizarea corectă a numărului de copii care vor începe şcoala în septembrie. Numărătoarea elevilor ajută şi la identificarea numărului real de posturi de cadre didactice disponibile. Totodată, au prioritate la înscrierea în clasa întâi copiii care locuiesc în apropierea şcolilor respective.