Boală gravă care ucide în 48 de ore descoperită în România. Este contagioasă!

Vaccin. Sursa foto: LuAnn Hunt/ Pixabay

O boală gravă care este și contagioasă a fost depistată și în România, mai exact în Ilfov. Un elev a fost depistat cu meningită meningococică deși era vaccinat împotriva acesteia.

Boală gravă depistată la o școală din Ilfov

Elevul în cauză a locuit foarte multă vreme în Anglia, acesta este și motivul pentru care era vaccinat împotriva acestei boli. În România schema de vaccinare obligatorie nu conține și acest vaccin pe listă.  ”DSP Ilfov a luat legătura cu medicul de familie al copilului şi l-a informat despre acest caz. Medicul de familie ne-a comunicat faptul că acest copil a fost plecat în străinătate o lungă perioadă de timp (Anglia). fiind vaccinat conform schemei de vaccinare din ţara respectivă, inclusiv cu vaccin împotriva Meningococului de grup C”, au spus cei de la DSP Ilfov.

sindromul Havana / Sursa Foto. Wikipedia

De asemenea Direcția a luat legătura cu școala pentru a se face dezinfecție la nivelul întregii unității de învățământ. Asta pentru că boala este contagioasă, drept urmare dezifecția este necesară. Toți cei care au intrat în contact cu elevul trebuie să meargă la medicul de familie pentru a li se prescrie antibiotice preventiv.

Vaccinul costă câteva sute de lei

”Toate aceste măsuri sunt conform cu Metodologia de supraveghere şi control in boala meningococică elaborată de către Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti - Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Menţionăm că vaccinarea împotriva meningitei, indiferent de etiologia ei, nu face parte din Schema naţională de vaccinare”, au mai spus cei de la DSP Ilfov.

Potrivit președintelui Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti - Ilfov, Sandra Alexiu, boala poate ucide un om în 48 de ore. Vaccinul poate fi decontat numai pentru anumite categorii. Costul acestuia se ridică la câteva sute de lei. Boala se poate contracta foarte ușor prin tuse sau strănut. Simpotomele inițiale sunt asemănătoare unei răceli. Prevenția este esențială în cazul acestei boli.