BNR reconfirmă creșterea anuală a inflației. Ce estimări sunt făcute pentru finalul anului

BNR reconfirmă creșterea anuală a inflației. Ce estimări sunt făcute pentru finalul anuluiBNR. Sursa foto: Arhiva EVZ

Raportul BNR asupra inflației reconfirmă perspectiva creşterii ratei anuale a inflaţiei la începutul anului curent.

Marți, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a aprobat Raportul asupra inflației pentru ediția februarie 2024.

BNR: Rata anuală a inflației, în creștere

Conform raportului, prognoza actualizată confirmă perspectiva creșterii ratei anuale a inflației în prima parte a anului curent, ca urmare a majorării și introducerii unor taxe și impozite indirecte, urmată de o revenire la scădere ulterior.

BNR indică faptul că, după ce se va înregistra cel mai probabil o creștere în ianuarie, la un nivel substanțial mai mic decât cel anticipat anterior, rata anuală a inflației este prognozată să scadă până în decembrie 2024, apropiindu-se de valoarea estimată și ajungând la limita superioară a intervalului țintei la sfârșitul anului viitor.

„Incertitudini şi riscuri semnificative rămân asociate conduitei viitoare a politicii fiscale şi de venituri, având ca surse dinamica salariilor din sectorul public şi impactul integral al noii legi a pensiilor, dar şi măsurile fiscal-bugetare suplimentare ce ar putea fi implementate în perspectivă în vederea continuării consolidării bugetare, inclusiv în contextul procedurii de deficit excesiv şi al condiţionalităţilor ataşate altor acorduri încheiate cu CE”, precizează BNR.

Cursul de schimb valutar pentru 2024

Sursa: Dreamstime.com

Când o să scată rata anuală a inflației, potrivit BNR

„În şedinţa de astăzi, Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia februarie 2024, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile. Prognoza actualizată reconfirmă perspectiva creşterii ratei anuale a inflaţiei în debutul anului curent – sub impactul majorării şi introducerii unor taxe şi impozite indirecte –, şi a reluării scăderii acesteia ulterior, dar într-un ritm încetinit comparativ cu 2023 şi cu proiecţia precedentă.

Astfel, după ce urcă probabil în ianuarie la un nivel vizibil inferior celui previzionat anterior, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să coboare în decembrie 2024 în apropierea valorii prognozate şi să atingă limita de sus a intervalului ţintei la finele anului viitor”, arată BNR.

Scăderea va fi determinată în continuare de factorii legați de partea ofertei, în special de efectele de bază dezinflaționiste și de ajustările descendente ale prețurilor mărfurilor, la care se adaugă influențele așteptate din decelerarea creșterii prețurilor la importuri și din diminuarea anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt, precum și din continuarea reducerii excesului de cerere agregată, însă la un ritm mult mai lent decât în proiecția anterioară.

Ce incertitudini sunt pe piața economică din România

„Incertitudini şi riscuri semnificative rămân asociate conduitei viitoare a politicii fiscale şi de venituri, având ca surse dinamica salariilor din sectorul public şi impactul integral al noii legi a pensiilor, dar şi măsurile fiscal-bugetare suplimentare ce ar putea fi implementate în perspectivă în vederea continuării consolidării bugetare, inclusiv în contextul procedurii de deficit excesiv şi al condiţionalităţilor ataşate altor acorduri încheiate cu CE.

Incertitudini şi riscuri la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să genereze însă şi războiul din Ucraina şi conflictul din Orientul Mijlociu, precum şi evoluţiile economice din Europa, îndeosebi din Germania. Totodată, absorbţia fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte.

Ea este însă esenţială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice, dar şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a efectelor contracţioniste ale conflictelor geopolitice şi ale înăspririi condiţiilor economice şi financiare pe plan international”, arată raportul BNR.

Relevante sunt, de asemenea, perspectiva conduitei politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune.

Sursă: Radioval | Dreamstime.com

Rata dobânzii de politică monetară rămâne la nivelul de 7% pe an

În ședința de marți, 13 februarie 2024, Consiliul de administrație al BNR, având în vedere evaluările și datele disponibile în prezent, precum și contextul caracterizat de incertitudini ridicate, a decis menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an. Totodată, s-a hotărât păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Deciziile Consiliului de administrație al BNR sunt orientate spre stabilizarea durabilă a ratei anuale a inflației în conformitate cu ținta staționară de 2,5% ±1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la obținerea unei creșteri economice sustenabile. În contextul actual, un mix echilibrat de politici macroeconomice și implementarea reformelor structurale, inclusiv prin utilizarea fondurilor europene pentru stimularea potențialului de creștere pe termen lung, este esențial pentru menținerea stabilității macroeconomice și consolidarea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse.