Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a vorbit la Radio România Actualități despre măsura amânării ratelor pentru 9 luni.

În opinia sa, BNR a luat decizii pentru ca această măsură să fie mai ușor de implementat, în sensul că o amânare la plată a unui credit să nu mai facă din acesta unul neperformant, fapt care ar fi dus la anumite obligații din partea băncilor, dar și a debitorului.

„Noi acum am definit o cauză care, de fapt, nu reprezintă o vină a celui care nu poate plăti ratele, că avem o epidemie care a dus la oprirea, aproape instituțională, a economiei și, în consecință, nu poate fi reproșat cuiva, personal, acest lucru”, afirmă Dan Suciu, care crede că „lucrurile se vor schimba, totuşi, radical”.

Cum anume se vor schimba, nimeni nu știe, dar purtătorul de cuvânt al BNR speră că „peste nouă luni nu vom fi în aceaşi stare de stagnare generală pe tot globul”.

Însă, Dan Suciu îi avertizează pe români „un lucru: amânarea ratelor nu înseamnă ştergerea ratelor! Ratele rămân. Ele se vor plăti la un moment dat, într-o anumită formulă. Sunt formule pe care, probabil, băncile deja le-au indicat în proiectele lor de amânare şi probabil vom vedea şi din partea guvernului o variantă de plată, în momentul în care se va relua plata ratelor”.