Blocul Național Sindical critică măsurile lui Bolojan: Au făcut dezmăţ pe bani publici

Blocul Național Sindical critică măsurile lui Bolojan: Au făcut dezmăţ pe bani publiciSursa foto Arhiva EVZ

Blocul Național Sindical (BNS) a transmis miercuri seară un mesaj dur la adresa Guvernului, acuzând lipsa de dialog social în privința măsurilor economice prezentate de premierul Ilie Bolojan.

Reprezentanții sindicali afirmă că aceste decizii, pe cât de drastice, pe atât de controversate, au fost luate fără consultarea partenerilor sociali, ceea ce contravine principiilor unei guvernări transparente și participative.

Blocul Național Sindical atacă măsurile lui Bolojan

Vicepreședintele BNS, Mircea Burlacu, a criticat în termeni fermi direcția anunțată de premier, susținând că sindicatele nu au fost implicate în luarea deciziilor privind înghețarea pensiilor și salariilor.

Mircea Burlacu mai afirmă că nu ei decid aceste înghețări. „Ni se spune că se face un bine, dar fără ca cineva să ne consulte. Această abordare este profund greșită”, a declarat Burlacu.

Printre măsurile vizate se află și o posibilă creștere a TVA, o decizie despre care BNS avertizează că va avea un impact negativ direct asupra cetățenilor, afectând în special salariații și consumatorii.

Întreaga povară este transferată către populație

Vicepreședintele BNS. a adăugat că întreaga povară este transferată către populație. Companiile vor resimți marginal aceste schimbări, dar angajații vor suporta din plin efectele inflației și scăderii puterii de cumpărare.

Organizația sindicală acuză Executivul că ignoră apelurile repetate la dialog și cooperare. Potrivit liderilor BNS, solicitările pentru discuții pe marginea unui plan comun de redresare bugetară au fost ignorate timp de o lună. În locul unei consultări reale, guvernul ar fi preferat să acționeze unilateral.

Blocul Național Sindical cere solicită consultări reale

„Recunoaștem că situația economică este dificilă, dar responsabilitatea nu poate fi aruncată exclusiv asupra celor care muncesc. Nu lucrătorii sunt de vină pentru dezechilibrele financiare ale ultimilor ani. Guvernarea nu se poate face în spatele ușilor închise, fără a asculta vocile societății”, a mai spus Burlacu.

În concluzie, Blocul Național Sindical solicită un dialog autentic, bazat pe transparență și solidaritate, și propune inițierea unui pact național tripartit care să includă statul, sindicatele și mediul de afaceri. BNS anunță că va reveni cu poziții oficiale după consultările interne cu organizațiile afiliate, se arară încomunicatul BNS.

Ne puteți urmări și pe Google News