Viața la bloc. Noi obligații pentru administratori. Riscă amenzi mari dacă nu fac asta

Bloc. Sursa foto: arhiva EVZ

Viața la bloc. Un senator PNL, fost secretar de stat, a iniţiat un proiect de act normativ menit să reducă amploarea fraudelor pe care le fac administratorii asociaţiilor de locatari. Ei vor fi obligaţi să arate toate hârtiile la control. Cei care nu respectă această regulă riscă amenzi de 3.000 de lei.

Reguli în plus pentru administratorii de bloc

„În ultimii ani, în spaţiul public au apărut numeroase dezbateri referitoare la abuzuri ale administratorilor, falsuri în acte, delapidări, fraude, multe dintre acestea ajungând în faza urmăririlor penale sau a condamnărilor, cu grave consecinţe asupra populaţiei care este nevoită, din banii proprii, să suporte aceste fapte”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege iniţiat de Eugen Ţapu-Nazare, senator PNL şi fost secretar de stat în Ministerul Economiei.

Sursa foto: EVZ

Expunerea de motive a proiectului de act normativ

„Unităţile administrativ-teritoriale primesc anual sute sau mii de reclamaţii de la membrii asociaţiilor care se consideră nedreptăţiţi sau înşelaţi de administratori, motiv pentru care primăriile dispun controale pentru luarea măsurilor care se impun. Chiar şi aşa, Legea nr. 230/2007 (legea asociaţiilor de proprietari-n.red.), în forma actuală, oferă posibilitatea asociaţiilor de proprietari să nu prezinte la control documentele solicitate, neexistând nicio prevedere expresă care să atragă răspunderea administratorului unei asociaţii de proprietari pentru această faptă”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Sursa: Pixabay

Nazare a declarat că este nevoie ca reprezentanţii Primăriilor care vin în control la asociaţiile de proprietari, ca urmarea sesizărilor să aibă în spate şi o prevedere legală expresă care să le întărească atribuţiile.

Administratorii de bloc riscă amenzi mari

În legea asociaţiilor de proprietari, senatorul propune ca şi „neprezentarea la organele de control cu documentele solicitate” să intre în zona contravenţiilor. Administratorii asociaţiilor de proprietari care nu se conformează acestei obligaţii riscă amenzicuprinse între 500 de lei şi 3.000 de lei, după cum arată proiectul de lege, potrivit economica.net.