Blestemul Morții la Caracal. Dincă este disperat. Vestea care poate schimba întreaga anchetă

Florin Hoară, fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt a suferit un accident vascular cerebral, care i-ar putea fi fatal.

Gheorghe Dincă este în stare de şoc de când a aflat ce se întâmplă cu bărbatul, despre care pretinde că este o bună cunoștință, care însă nu are legătură cu dispariția fetelelor.

Inițial, Hoarcă a fost transportat la Spitalul Caracal, ulterior fiind transferat la un spital din Capitală, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale, care însă doar la menținut în viață, nu l-a ajutat și să depășească starea critică. Bărbatul rămâne într-o stare extrem de gravă, el fiind ținut în viață doar cu ajutorul aparatelor medicale.

Cu Florin Hoarcă, monstrul din Caracal a vorbit nu mai puţin de 31 de ori înainte de moartea Alexandrei.

„Au existat mai multe convorbiri telefonice între noi în luna în vară, dar era vorba despre o tranzacție a unui teren de al meu de 50.000 de euro”, a spus Dincă la audieri.

Lucrul acesta a fost confirmat și declarat chiar și de Hoară în fața anchetatorilor.

Dincă urma să-i vândă lui Hoarcă un teren pentru care ceruse 50.000 de euro. Dar, între timp Dincă a fost arestat, iat tranzacţia a fost stopată. Numai că Hoarcă i-ar fi achitat banii, situație ce l-ar fi supărat peste măsură pe fostul șef al SPCRPÎV (Serviciului Public Comunitar Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt)

În legătură cu permisul de conducere al lui Dincă,  şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt, Florin Hoară, a spus că acesta avea permis de 40 de ani și a prezentat, la schimbarea documentului, toate actele necesare.

„Această persoană avea permis auto de 40 de ani şi din ce spun colegii de la Rutieră nu a avut nicio sancţiune. Atunci când a preschimbat permisul a prezentat toate actele necesare prevăzute de ordinul de ministru şi a avut şi avizul psihologic”, a declarat Florin Hoară, imediat după ce presa a dezvăluit că monstrul din Caracal a fost internat de mai multe ori la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina.

Reamintim că magistraţii au hotărât prelungirea arestului preventiv lui Gheorghe Dincă pentru încă 30 de zile după ce a povestit, cu lux de amănunte, cum le-a agresat, violat și apoi ars pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, potrivit wowbiz.ro