Blestemul familiei Kennedy loveşte din nou

Blestemul familiei Kennedy loveşte din nou

Fosta soţie a nepotului lui JFK este doar ultima de pe lista celor care poartă acest nume şi au sfârşit tragic.

Mary Kennedy, a doua soţie a lui Robert F. Kennedy, fiul lui Robert Kennedy (asasinat în 1968) şi nepot al fostului preşedinte american John F. Kennedy (ucis în 1963), a fost găsită moartă, miercuri, în apartamentul său din New York.

Cauza decesului nu a fost clarificată, însă mass-media vorbeşte despre spânzurare. În plus, Mary Kennedy avea probleme cu drogurile şi alcoolul.

Presupusa sinucidere este doar ultima din lunga serie de drame care au lovit familia Kennedy, nume devenit sinonim cu politica şi tragismul. Asasinarea preşedintelui John F Kennedy, în 1963, a îndoliat naţiunea americană şi a aprins imaginaţia celor care au susţinut că acest nume poartă aşa-numitul "Blestem Camelot".

Mary Kennedy s-a căsătorit cu Robert Kennedy jr. în 1994, iar mariajul lor a durat 16 ani, timp în care au avut patru copii. Au divorţat în mai 2010, după ce şi-a acuzat soţul că ar fi agresat-o verbal. Acesta a negat totul, iar două zile mai târziu a intentat divorţul. "Blestemul Camelot" pare să-i fi urmărit pe membrii familiei Kennedy, generaţie după generaţie. În 1968, fratele lui JFK, Robert Kennedy, a murit împuşcat, iar în 1984 fiul său, David, şi-a pierdut viaţa în urma unei supradoze. În 1987, un alt fiu al lui Robert, Michael, avea să moară într-un accident de schi. În 1999, America era zguduită la aflarea veştii că fiul cel mic al lui JFK, John F. Kennedy Jr, a murit alături de soţia sa, după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit în Atlantic. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/4aK8dL4iXqs?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Pe lângă cei doi celebri fraţi Kennedy - John Fitzgerald şi Robert - şi alţi membri ai dinastiei au pierit în condiţii tragice

JOHN F. KENNEDY

Considerat standard al libe­ra­lismului american, JFK a fost unul dintre cei mai proe­mi­nenţi membri ai familiei Kennedy implicaţi în politică. Ales în 1960 preşedinte, moare asasinat, la 22 noiembrie 1963, la Dallas, în timp ce făcea turul oraşului, într-o maşină decapotabilă, alături de soţia sa Jacqueline. Uciderea sa a generat mai multe teorii ale conspiraţiei decât orice crimă. Un final tragic a avut şi fiul său cel mic, JFK jr, care a pierit în urma unui accident aviatic, în 1999. ROBERT KENNEDY

Fratele mai mic al preşe­dintelui JFK a fost procuror general al SUA şi senator de New York. În 1968, se decide să candideze la preşedinţia SUA, însă la 5 iunie este împuşcat într-un hotel din Los Angeles de către Shiran Shiran. Moare a doua zi, la spital, din cauza rănilor. A avut 11 copii, iar doi dintre ei - David şi Michael - au murit în condiţii tragice. Primul, dependent de droguri, a pierit după ce a consumat o supradoză. Al doilea şi-a pierdut viaţa într-un accident de schi. TED KENNEDY

Considerat unul dintre cei mai marcanţi membri ai Senatului, a fost fratele mai mic al fostului preşedinte John F Kennedy. În iulie 1969, în timp ce se întorcea de la o petrecere, maşina în care se afla a căzut de pe un pod, în Massachusetts. Pasagera aflată lângă el a murit, dar el a reuşit să iasă din automobil. În 2008 a fost diagnosticat cu o tumoră la creier, iar în 2009 a murit. Anul trecut, fiica sa, Kara Kennedy, producător TV, a murit în urma unui atac de cord. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/Dr8l4MkFYyo?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News