Blaga vrea primăria lui Videanu

Blaga vrea primăria lui Videanu

Primăria Bucureştiului reprezintă cel mai important test electoral pentru partide. La PDL apele sunt încă tulburi. Care va fi candidatul democrat-liberalilor: Blaga sau Videanu?

Vasile Blaga şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile pentru Primăria Capitalei în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV, la sfârşitul acestei săptămâni. „Îmi doresc ca PDL să câştige Primăria Capitalei şi, dacă asta va fi soluţia, îmi doresc să o câştig“, a spus Vasile Blaga. Alternativa Videanu Contracandidatul său din partid, Adriean Videanu, a spus că face parte din „cei cinci-şapte oameni ai PDL care sunt cercetaţi sociologic pentru candidatura la primăria Capitalei“, dar că decizia o ia partidul. Acesta a subliniat că nu a declarat niciodată în mod oficial că nu mai vrea să candideze pentru Primăria Bucureştiului.

„Oficial, eu nu am dat niciun fel de declaraţie că nu voi mai candida“, a spus Adriean Videanu. Vladimir Pasti, doctor în ştiinţe politice, specializat în studierea evoluţiilor politice şi sociale ale tranziţiei româneşti, spune că dintre posibilii candidaţi ai PDL-ului va câştiga cel care îşi doreşte mai mult să câştige.   „Principala lor slăbiciune e că niciunul nu vrea asta, ceea ce e un handicap în faţa celorlalte partide. Oricare va fi trimis să candideze se va considera sacrificat. Votul în Bucureşti e puternic politizat. Alegătorii vor vota mai degrabă partide decât indivizi. Cu oricare din candidaţi, PDL-ul va aduna acelaşi număr de voturi“, spune politologul despre situaţia din partid. Importanţa Bucureştiului Primăria Bucureştiului reprezintă cel mai important test electoral pentru partide. Câştigarea acesteia este importantă şi din alte puncte de vedere, spune politologul Vladimir Pasti.   „După preşedintele României, primarul Bucureştiului este al doilea om ca legitimitate după numărul de voturi pe care le primeşte. Ca urmare a traseului politic al preşedintelui actual, primăria Bucureştiului este o bună rampă de lansare pentru funcţii în stat. În al treilea rând, Bucureştiul a fost tot timpul un fief al partidelor politice de dreapta“, spune Vladimir Pasti.

În ceea ce priveşte alegerea de către celelalte partide a candidaţilor lor pentru Primăria Capitalei, Vladimir Pasti crede că problema e mai puţin de omul pe care îl aleg, cât de capacitatea lor de a aduna electoratul. Alegeri simultane - pentru cine e avantajos? Nu se ştie încă dacă alegerile locale vor avea loc în acelaşi timp cu cele parlamentare. Oricum ar fi, decizia va atrage după sine anumite consecinţe. Vladimir Pasti crede că pentru niciun partid nu e avantajos să se bată în acelaşi timp şi la alegerile locale, şi la cele parlamentare. Acest lucru depinde însă şi de la partid la partid.

„Pentru PSD e mai bine să intre în campania electorală înainte ca PDL-ul să fie pregă tit, pentru că mai are probleme de organizare în teritoriu. Ceea ce-şi doreşte PSDul nu e să aibă loc simultan, ci ca parlamentarele să aibă loc mai devreme, ceea ce tehnic e foarte dificil, dacă nu imposibil, din lipsă de timp. Până la Summitul NATO nu se poate face nimic, iar după, se duc automat în toamnă“, spune Vladimir Pasti. ALŢI CANDIDAŢI Partidele se pregătesc pentru câştigarea Primăriei Capitalei > PSD-ul îi are ca posibili candidaţi pe Sorin Oprescu, Marian Vanghelie, susţinut de organizaţia PSD Bucureşti, pe Victor Ponta şi pe Cristian Diaconescu. > Candidatul PNL-ului va fi cel mai probabil Ludovic Orban > Candidatul PC ar putea fi senatorul Marius Marinescu > Preşedintele PIN Cozmin Guşă a intrat deja în campanie electorală pentru Primăria Capitalei FAŢĂ ÎN FAŢĂ Vasile Blaga > În prezent este senator de Bucureşti > Între 2001 şi 2004 a fost Vicepreşedinte cu probleme organizatorice al PD şi Preşedinte al PD Bucureşti

> Din 1997 până în 2001, Secretar General al PD > Între 2000 şi 2004 - expert parlamentar > Între 1996 şi 2000 - senator de Bihor > Director general al Direcţiei Regionale Vamale Oradea între 1993 şi 1996 > Prefect de Bihor, între 1991 şi 1993 > Membru fondator al PD, între 1991 şi 1997 a fost Preşedintele Organizaţiei Judeţene Bihor a PD. A fost deputat de Bihor, între 1990 şi 1991 Adriean Videanu > Din 2005 este Primar general al Bucureştiului > Tot în 2005 a devenit Preşedinte Executiv al Partidului Democrat > Între 1990 şi 2003, deputat de Teleorman > Între 2003 şi 2004, preşedinte CA TITAN MAR SA > 2001-2003, responsabil cu problemele de imagine, relaţii cu mass-media şi purtător de cuvânt > 2000 Vicepreşedintele Comisiei de buget-finanţe bănci din Camera Deputaţilor Între 1992 şi 1996 - Preşedinte al Organizaţiei Naţionale de Tineret al PD, iar din 1996 până în 2000 este Secretar al Biroului Executiv al PD > Din 1990 este membru PD

Ne puteți urmări și pe Google News