Bizarerii marca CFR Călători. Supraaglomerarea trenurilor, doar un mit

Bizarerii marca CFR Călători. Supraaglomerarea trenurilor, doar un mitCFR Călători. Sursa foto: Arhiva EVZ

Suntem în plin sezon estival, iar cozile interminabile de la casele de bilete confirmă acest lucru. Achiziționarea unui bilet a devenit o adevărată provocare pentru călători, în perioada supraaglomerată, al cărei vârf de trafic îl constituie lunile iulie și august. În aceste condiții, în mod paradoxal, multe trenuri circulă cu locuri libere.

Pentru a fi siguri că reușesc să se deplaseze cu trenul, pentru cursele interne, călătorii trebuie să-și achiziționeze un bilet cu cel puțin 4-5 zile înainte, iar pentru stațiunile de pe litoral, cu cel puțin 7 zile în avans. Cei mai nefericiți sunt cei care stau la coadă câte 30 de minute, iar în momentul în care ajung la ghișeu, sunt informați că CFR nu mai vinde bilete pentru cursa respectivă și nici pentru următoarele două programate.

Supraaglomerarea este motivul invocat pentru care compania de transport feroviar de stat nu mai vinde bilete nici cu loc și nici măcar în picioare.

Trenuri prea pline și nu prea

De fapt, nu trenurile sunt cele care dau pe afară, ci gările. Supaarglomerarea se dovedește a fi doar un tertip, în contextul în care nu toate trenurile sunt pline până la refuz, așa cum invocă CFR. Mulți călători care apucă să-și cumpere bilete în picioare, reușesc să ocupe fără probleme un loc într-un compartiment, plus spațiu pentru bagaje. Oferta CFR nu se ridică la nivelul cererii, cel puțin pentru perioada verii. Trenurile circulă cu multe locuri libere, în condițiile în care un număr semnificativ al biletelor sunt achiziționate de studenți, cel mai numeros public amator de călătorii cu trenul, care totodată, beneficiază de gratuitate nelimitată. Mai exact, din 2016, studenții circulă gratis pe orice cursă internă. Inițiativa guvernului nu a impus un număr limitat de călătorii ori criterii de performanță. Practic, orice student, indiferent de randamentul la învățătură și de vârstă, se poate plimba oricât, oriunde. Astfel, cei care vor săși achiziționeze bilete de călătorie contra-cost, rămân de dinafară. Mai mult de atât, pentru că mulți tineri nu-și confirmă locul rezervat online/ biletul achiziționat de la casă, informația transmisă la ghișeu este una, iar realitatea este alta.

Ministerul Transporturilor și CFR, în letargie

După trei ani în care povestea se tot repetă, Guvernul nu reacționează. În schimb, singura soluție vine din partea CFR, care este mai degrabă o tergiversare: „Pentru preluarea traficului de călători, CFR Călători emite în ziua plecării trenului și numai cu acordul călătorilor, la clasa 2-a și legitimații de călătorie «fără loc rezervat», însă într-un număr limitat, conform reglementărilor interne, în funcție de compunerea trenurilor de călători, tipul constructiv al vagoanelor și de posibilitățile tehnice de exploatare, astfel încât să nu se creeze disconfort celorlalți călători care dețin legitimații de călătorie cu rezervare în vagoane”, este reacția CFR, în urma semnalării EvZ cu privire la problema de gestionare a sistemului de rezervare/achiziționare de bilete.

„Surpriza” de la ghișeu

Disperarea își spune cuvântul în rândul călătorilor, cărora, atunci când ajung în fața ghișeului, după zeci de minute de așteptare, li se transmite că biletele s-au epuizat. Aceștia cer suplimentarea numărului de trenuri, dar în zadar: „CFR Călători are în prezent în circulație întreaga sa capacitate tehnic disponibilă de transport, peste 40 de trenuri asigurând zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării. În condițiile în care întreaga capacitate tehnic disponibilă este în circulație, nu se poate pune problema unor trenuri suplimentare, decât după suplimentarea operativă a numărului de vagoane puse la maximul tehnologic admis, introducerea de trenuri fiind condiționată și de capacitatea infrastructurii”, este poziția oficială a CFR.

 Cu sau fără loc, tot atât plătești

La CFR Călători, situațiile scoase parcă din „Cascadorii râsului” sunt la ordinea zilei. De exemplu, pentru orice cursă internă, un călător care mai prinde loc doar pe culoar, trebuie să scoată din buzunar aceeași sumă pe care ar fi plătit-o dacă și-ar fi rezervat din timp, un scaun într-un compartiment.

Cifrele oficiale, ținute la sertar

Evenimentul Zilei a solicitat CFR Călători informații cu privire la ponderea călătorilor care circulă gratuit cu trenul, respectiv numărul de bilete achiziționate în luna iunie, raportat la luna ianuarie, respectiv iunie 2018, însă compania de stat refuză comunicarea cifrelor oficiale: „Având în vedere că CFR Călători își desfășoară activitatea pe o piață concurențială, nu sunt publice datele legate de trafic pe trenuri, rute, stații”, este motivarea CFR.

 

Problemele se țin lanț de CFR

Ploaia torențială a dat peste cap traficul feroviar. Duminică dupăamiază, două trenuri plecate din Timișoara spre Mangalia au ajuns la destinație după o călătorie infernală de 30 de ore. Trenurile plecaseră la 17:30, respectiv 19:30. Au ajuns la Drobeta Turnu Severin, dar s-au întors la Lugoj și au continuat drumul pe un alt traseu. În urma acestui eveniment nefericit, o parte a călătorilor sunt pregătiți să ceară despăgubiri CFR.

 

Companiile private, amenințarea companiei de stat

În ultimii ani, CFR Călători a fost subiectul mai multor scandaluri în spațiul public. Infrastructura șubredă, întârzierile și șpăgile date la nași se numără printre cele mai dezbătute. În acest context, companiile private au reușit să câștige din ce în ce mai mult teren. Trenurile sunt moderne, iar biletele mai ieftine. De exemplu, un bilet de adult la clasa a 2-a, pe ruta București – Constanța costă 59,6 lei la CFR Călători. La o companie concurentă, privată, pentru aceeași rută, biletul costă 44,5 lei.

 

Ne puteți urmări și pe Google News