O înaltă față bisericească, părintele arhimandrit Ghelasie Țepeș, starețul mănăstirii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din Sighișoara a încetat din viață în această dimineață.
Biserica Ortodoxă este în doliu, după ce unul dintre cei mai importanți slujitori ai săi, părintele arhimandrit Ghelasie Țepeș a încetat din viață la o vârstă destul de tânără, la 58 de ani, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Părintele s-a născut în anul 1962, după cum a relatat Romania TV, și s-a stins din viață în această dimineață. Părintele stareţ Ghelasie a fost hirotesit arhimandrit, în anul 2005 și a primit Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincţie acordată în Patriarhia Română.
Starețul Ghelasie Țepeș s-a numărat printre cei care au avut fericirea să-l cunoască în viață pe părintele Arsenie Boca. De altfel, în mai multe rânduri, el a povestit despre întâlnirea cu acesta și despre impresia puternică pe care i-a produs-o.
„Eu am văzut în dânsul numai harul Lui Dumnezeu. Şi, în plus, am aflat după aceea că Părintele Arsenie Boca spunea: «eu am călugări albi în lume». Este vorba aici de curăţia sufltească pe care pot s-o aibă şi oamenii din lume nu numai călugării. Chiar Părintele spunea :«Măi, nu toţi cei din mânăstire se mântuiesc, aşa cum nici toţi din lume se prăpădesc»”, spunea părintele Ghelasie Țepeș într-un interviu, în urmă cu ceva vreme.
Așezământul monahal de la Sighișoara
În anul următor au început lucrările la biserică, acestea fiind finalizate doi ani mai târziu, în 2002, laolaltă cu arhondaricul, clopotnița și incinta viitorului muzeu. Slujba de sfinţire a mănăstirii a avut loc în ziua de 6 mai 2005 – de Izvorul Tămăduirii – fiind săvârşită de Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, însoţit de Preasfinţitul Daniil Stoenescu, Episcopul Daciei Felix (Vârşeţ – Serbia), înconjuraţi de un sobor de 70 de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a peste 5000 de credincioşi veniţi de pretutindeni, răspunsurile la strană fiind date de Grupul Psaltic „Nectarie Protopsaltul” din Bucureşti.