Bill Gates vrea să salveze omenirea. Câți bani pune la bătaie miliardarul?

Bill Gates vrea să salveze omenirea. Câți bani pune la bătaie miliardarul?

Cele mai cumplite boli ale momentului, SIDA, malaria și tuberculoza, sunt la un pas să fie eradicate. Marile puteri pun mână de la mână să adune fondurile necesare.

Cele trei mari pandemii globale cauzează aproape 3 milioane de decese pe an. Mai mult de jumătate au fost cauzate de TBC, și peste 400.000 de către malarie. În 2018, aproape 38 de milioane de persoane trăiau infectate cu HIV.

Preşedintele francez Emmanuel Macron va anunţa azi, la Lyon, suma pe care Fondul Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei şi Malariei doreşte să o strângă - obiectivul fiind de cel puţin 14 miliarde de dolari. Banii vor fi folosiți cu scopul de a eradica aceste trei maladii infecţioase până în jurul anului 2030, informează AFP.

”Trebuie să accelerăm: vizăm pragul de 14 miliarde”, a declarat Macron  miercuri seară, în debutul conferinţei de refinanţare a acestei organizaţii internaţionale. Evenimentul reuneşte peste 700 de participanţi, din toată lumea.

La precedenta conferință s-au strâns 12, 2 miliarde. Acum s-a ridicat pragul și e solicitat un efort considerabil din partea ţărilor bogate. După Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Canada, Franţa, care este al doilea contributor la acest fond global, ar urma să anunţe la rândul ei o mărire a contribuţiei financiare cu câteva sute de milioane de dolari.

Deja miliardarul american Bill Gates a anunţat în avans că va creşte de la 600 de milioane de dolari la 700 de milioane de dolari contribuţia fundaţiei sale pentru următorii trei ani. El este principalul donator privat al Fondului.

Sursa foto: CNN