Bill Gates de România

Bill Gates de România

La 25 de ani, Dragoş Mănac ar putea deveni milionar din IT.

La vârsta la care majoritatea tinerilor abia îşi încep cariera, Dragoş Mănac conduce o afacere de succes în domeniul IT. Compania sa, System & Network Solutions (SNS), este lider pe piaţa serviciilor de Linux şi se ocupă cu dezvoltarea softurilor şi administrarea reţelelor unor mari companii din România precum OMV, Panasonic, Asirom, BancPost, dar şi a ambasadelor sau ministerelor. „Uite-l pe tânărul ăsta cum se dă mare!“

Înainte de a veni la facultate în Bucureşti, la Cibernetică, Dragoş vindea şi cumpăra calculatoare în Caracal. „Este bine că vin dintr-un oraş renumit pentru ca oamenii să glumească oricând cu mine“, spune Dragoş. Tot în oraşul natal a avut şi primul job: vânzător la magazinul părinţilor săi. „Ştiam cum să fac grămezile de mere mai mari. Am observat că, cu cât grămada este mai mare, de preferat direct din remorcă, cu atât ai vânzare mai bună şi nu contează calitatea produsului“, se amuză Dragoş.

Venit cu gândul să aibă propria afacere în Bucureşti, a înfiinţat SNS în 2002 şi, timp de trei ani, „s-a rupt de lume“. A primit o susţinere financiară de câteva mii de dolari de la Viorel Anghel, un business angel, şi a ajuns cu afacerea până într-acolo încât, anul acesta, va face primul milion de euro „din calculatoare“. „Totuşi, nu a fost ca-n filme, pentru că banii au întârziat, chiar dacă eu aveam planurile, iar Linux pe atunci era foarte puţin folosit. Practic, abia de vreo doi ani s-a dezvoltat foarte bine această piaţă“, îşi aminteşte Dragoş.

Deşi este frecvent invitat la conferinţe în domeniul IT şi are o afacere pe care speră să o vândă în câţiva ani pe câteva milioane bune de euro, Dragoş are de înfruntat destule prejudecăţi. „Mulţi care vor citi vor spune: uite-l şi pe tânărul ăsta cum se dă mare şi o face pe deşteptul. Alţii vor spune că sigur sunt «băiatul cuiva», dar eu nu cred că barometrul dezvoltă rii personale ţine cont dacă ai 25 sau 40 de ani. Eu ştiu doar că am 10 ani de experienţă în IT“, afirmă directorul SNS. SMS-uri gratuite în două luni

Proiectele la care lucrează Dragoş Mănac pot deveni adevăraţi ghimpi în coasta marilor companii de telefonie mobilă. Proiectul „goSMS“ a fost lansat acum o lună, timp în care 1.000 de utilizatori au adus sugestii pentru îmbunătăţirea lui. Odată lansat, va putea fi preluat gratuit de toţi cei care au internet prin telefon şi fiecare va putea trimite SMS-uri nelimitate şi gratuite, prin telefon.

„Se instalează pe telefon o aplicaţie Java pe care o facem noi, iar condiţia este să ai un text de publicitate la finalul SMS-urilor. Deja discutăm cu câteva companii care să facă publicitate şi să suporte aceste costuri“, spune Dragoş. Pe de altă parte, „va fi neplăcut pentru companiile de telefonie“, crede el. Un alt proiect al SNS este site-ul Ghelir.ro, care vinde un produs pe zi, încercând să câştige cât de mult posibil pe o piaţă a comerţului online dominată de e-Mag.

„Pe piaţa IT este loc în toate domeniile, iar companiile puternice, cum ar fi Softwin, ar putea fi preluate pentru câteva miliarde de dolari. Cred că Softwin poate ajunge la valoarea companiei Petrom în câţiva ani“, spune Dragoş. Cu toate acestea, piaţa IT duce lipsă de specialişti, crede şeful SNS, pentru că facultăţile produc anual 9.000 de absolvenţi, iar piaţa are nevoie de 15.000. Proful de mate, mai tare ca şeful Oracle

Dragoş are câteva modele de antreprenori pe care i-a urmărit încă din adolescenţă: cel mai mult îi place Larry Ellison, şeful Oracle, dar îi apreciază şi pe Steve Jobs, şeful Apple, sau pe Bill Gates, Microsoft.

„Sunt exemple bune, dar toţi au o mitologie în jurul lor - au plecat de jos, dar aflăm că tatăl lui Gates, de exemplu, era milionar“, spune Dragoş râzând. Cu toate acestea, mentorul lui rămâne profesorul de matematică Mihai Cristescu. „Avea părul precum Einstein, iar când făceam meditaţii la matematică, ascultam Smokie şi Beatles“, îşi aminteşte Dragoş Mănac. CV

> A scris lucrarea Linux Starter’s Kit, primul ghid românesc pentru începătorii în Linux.

> A conceput Webeyz, un sistem de supraveghere video, bazat pe Linux.

> A iniţiat Romanian Black List, primul sistem antispam românesc, bazat pe blacklistare.

> A investit câteva mii de euro în cărţi de specialitate cumpărate de pe Amazon.ro.

> Prima lui maşină a fost un Renault. Acum conduce un Rover 75 şi a cumpărat domeniul rover75.ro pentru „că nu sunt forumuri pentru Rover“.

> Cartea preferată: „Cel mai iubit dintre pământeni“, de Marin Preda.

> Pasiuni: colecţionează ţigări de foi şi iubeşte Germania, care are un sistem de reguli „matematic“. Îi place să scrie (are o rubrică la „Academia Caţavencu“) şi vrea să facă Facultatea de Jurnalism.

> Printre oamenii pe care îi apreciază este Marius Ghenea.

> Face investiţii imobiliare: „Iniţial, am vrut să câştig doar din ce mă pricep eu cel mai bine, dar am văzut că preţurile terenurilor se dublează în câteva luni“.

Ne puteți urmări și pe Google News