O nouă ediţie TIFF a luat sfârşit la Cluj, după 10 zile în care sute de invitaţi, jurnalişti şi voluntari şi ai festivalului au animat atmofera oraşului. TIFF-ul nu se încheie însă aici: graţie Casei TIFF, recent inaugurate, proiecţiile, întâlnirile şi concertele continuă pe tot parcursul anului. Cinefilii sunt invitaţi să-i treacă pragul în fiecare zi şi să prelungească astfel experienţa unică din timpul festivalului.
Numărul proiecţiilor
Festivalul Internaţional de Film Transilvania creşte de la an la an, dovadă şi numărul record de filme proiectate anul acesta: 241 din 46 de ţări, cu 21 mai multe decât în 2011. În total, au fost 400 de proiecţii care, împreună cu toate celelalte evenimente din programul TIFF, au atras peste 67.000 de spectatori, cu aproape 10% mai mulţi decât anul trecut.
Ca în fiecare an, TIFF-ul a adus la Cluj sute de invitaţi români şi străini – regizori, actori, producători şi distribuitori, directori de festivaluri, ziarişti şi critici de film. În total, 1330 de invitaţi şi jurnalişti acreditaţi au participat la evenimentele TIFF.

Voluntarii se înghesuie la TIFF


De buna desfăşurare a sutelor de proiecţii, a concertelor şi a evenimentelor speciale s-a ocupat o echipă de circa 300 de profesionişti, ajutată de 493 de voluntari – un număr record pentru festival -, cu 88 mai mulţi decât anul trecut. Graţie apelului lansat de TIFF în Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii, mai mulţi oameni cu experienţă au acceptat să lucreze cot la cot cu adolescenţii şi tinerii. Astfel, cel mai tânăr voluntar TIFF a avut 16 ani, iar cel mai în vârstă, Greg Smith, un american din San Francisco – 63 de ani. La ediţia precedentă, cel mai „în vârstă” voluntar a avut 33 de ani.
Noul site TIFF, mai atractiv şi mai uşor de utilizat, a adus circa 45.000 de vizitatori unici din 93 de ţări în cele 10 zile de festival. Versiunea pentru mobil m.tiff.ro a generat circa 5000 de accesări de pe telefoanele mobile. În total, conţinutul www.tiff.ro, updatat zilnic cu materiale scrise, foto şi video, a avut parte de 92.891 de vizite în timpul festivalului. De la ediţia precedentă, pagina de Facebook a primit în jur de 7.000 de noi fani, având în prezent peste 24.000 de simpatizanţi.  

Ce au spus invitaţii

TIFF 2012 s-a bucurat de prezenţa unor invitaţi prestigioşi, care s-au declarat impresionaţi de  entuziasmul spectatorilor şi de calitatea selecţiei. "This festival is really mishto! ", a exclamat
Geraldine Chaplin pe scena Teatrului Naţional din Cluj, la înmânarea Premiului pentru întreaga carieră TIFF 2012. Actriţa Melissa Leo, premiată cu Oscar pentru rolul din "Luptătorul" (2010), a susţinut un masterclass în cadrul Transilvania Talent Lab, mărturisind la final că energia pe care o degajă festivalul a copleşit-o: "Există atâta speranţă şi atâta tinereţe în festivalul ăsta, încât, aveţi cuvântul meu, vă aşteaptă numai lucruri mari în viitor", a spus Melissa Leo.

Dieter Kosslick, directorul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin şi unul dintre cei mai importanţi profesionişti din industria filmului, a venit pentru prima dată la Cluj, iar experienţa a fost de neuitat. "Mi-a fost întotdeauna clar că ar trebui să vin la Cluj. Singurul motiv care m-a oprit până acum să fac asta a fost de natură organizaţională. Prima impresie: mi-a amintit de Sarajevo acum câţiva ani. Simţi cu adevărat un entuziasm care s-a declanşat în oraş, cu oameni pe străzi şi în cinema. Vezi cu adevărat că lucrurile vibrează şi sper că sentimentul acesta va fi conservat, pentru că acestea sunt festivalurile ce vor rezista în viitor", a declarat Kosslick într-un interviu pentru ediţia zilnică AperiTIFF.

Calitatea cinefililor


Renumitul regizor thailandez Pen-Ek Ratanaruang, pe care TIFF-ul l-a celebrat în 2008, în secţiunea 3X3, a susţinut un masterclass de regie şi şi-a prezentat cel mai recent film, "Împuşcat în cap", în secţiunea Oameni şi zei. Cineastul a savurat în mod special întâlnirile cu spectatorii TIFF. "Cred că publicul e grozav. Cred că apreciază cu adevărat tipuri diferite de film. Mi-am dat seama după întrebările pe care le-au pus oamenii. Par să ştie foarte bine ce se întâmplă", a remarcat Ratanaruang.
La rândul său, Robert Olla, directorul executiv Eurimages – fondul Consiliului Europei pentru cinematografie, s-a declarat fericit că a ajuns la Cluj: "În mod esenţial, TIFF are reputaţia printre cei din industrie de a fi un festival nepreţuit atât în ceea ce priveşte filmele bune cât şi atmosfera foarte prietenoasă; o combinaţie esenţială pentru optimizarea schimburilor de proiecte şi idei între profesionişti".
Kjartan Sveinsson, membru al trupei Sigur Ros şi al juriului Competiţiei, a fost asaltat cu întrebări atât de fanii formaţiei islandeze, cât şi de cinefilii care au văzut documentarul dedicat trupei, "Inni" (r. Vincent Morisset). "TIFF-ul îmi dă un sentiment plăcut. E foarte relaxant, e bine organizat şi chiar mă simt foarte bine", a declarat Sveinsson.