Biden spune că vrea să vorbească cu Putin, dar pune o condiție

Sursa: Arhiva EVZ

Președintele Statelor Unite dă asigurări că discuţia poate fi doar pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Președintele american Joe Biden a declarat, vineri, că este dispus să vorbească cu omologul său rus, Vladimir Putin, dar numai pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

"Sunt dispus să vorbesc cu Putin dacă decide că este pregătit să caute modalități de a pune capăt războiului", a spus el la o conferință de presă la Casa Albă cu președintele francez Emmanuel Macron.

Biden a spus că discuţia cu Putin va avea loc, ipotetic, în consultări cu Franța și cu restul aliaților săi din NATO.

Dar până acum, a spus el, liderul rus nu a dat semne că ar facilita un astfel de schimb. "Între timp, cred că este absolut decisiv, așa cum a spus Macron, să fim alături de poporul ucrainean".

Președintele SUA a subliniat că Putin a greșit în toate calculele sale  de până acum și a crezut că "va fi primit cu brațele deschise" de părțile rusofone ale Ucrainei.

"Întrebarea este cum va ieși din situația în care s-a băgat? Sunt dispus, chiar vreau să vorbim", a adăugat el în acea apariție.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a subliniat că Putin a fost cel care a vrut să înceapă războiul în februarie și că este "legitim" ca președintele ucrainean Volodimir Zelenski să stabilească nişte condiții prealabile.

"Nu îi vom îndemna niciodată pe ucraineni să ajungă la un compromis care nu este acceptabil pentru ei (...) pentru că asta nu ar construi niciodată o pace durabilă. Dacă dorim o pace de durată, trebuie să respectăm faptul că ucrainenii definesc momentul și condițiile în care vor negocia pe teritoriul lor și pentru viitorul lor", a spus președintele francez.

Întâlnirea celor doi lideri, potrivit lui Biden, a avut scopul de a reafirma că Franța și Statele Unite rămân unite, alături de aliații lor europeni, din Uniunea Europeană și G7, "împotriva războiului brutal al Rusiei contra Ucrainei".

Președintele SUA a recunoscut că nu a crezut niciodată că conflictul va fi atât de violent, dar a precizat că Putin nu va câștiga.

"El crede că poate spulbera voința tuturor celor care se opun ambițiilor sale imperialiste, atacând infrastructura civilă din Ucraina, lăsând Europa fără energie, ridicând prețurile prin exacerbarea crizei alimentare. (...) Dar nu va avea succes", a subliniat el.

De asemenea, ei şi-au reiterat hotărârea fermă de a cere socoteală Rusiei pentru atrocitățile bine documentate și crimele de război și de a continua să se coordoneze cu alți aliați în trimiterea ajutoarelor pentru Ucraina, notează larazon.es

Traducerea Rador